Un diplomat englez s-a sinucis în Baia Mare
Un diplomat britanic s-a sinucis într-un hotel din Baia Mare, sub ochii a zeci de martori! Din stradă, oamenii l-au văzut cum se agită la fereastră, la etajul 7. Au încercat zadarnic să-l oprească.
De Redactia Observator la 16.01.2014, 19:13A fost o luptă pentru viaţă pierdută înainte de start. Medicii au încearcat imposibilul, dar au ştiut că nu-i pot reda viaţa bărbatului întins pe caldarâm. Erau pe scări, în drum spre camera lui, când l-au auzit făcând saltul în gol.
O sinucidere publică, în centrul oraşului, sub privirile a zeci de martori şocaţi. Cu toţii au încremenit când l-au văzut pe bărbat ieşind pe fereastra hotelului unde era cazat.
Au încercat să-l oprească. Dar diplomatul englez era hotărât să-şi ia zilele, departe casă.
Şi-a anunţat moartea printr-un bilet de adio, în limba engleză. Apoi a ieşit pe hol, a deschis larg fereastra şi a privit în gol. După minute întregi de suspans, a renunţat la viaţă.
În urmă cu două zile, a venit singur din Bucureşti şi a intrat într-un hotel din Baia Mare. A insistat să fie cazat la etajul 7.
S-a frământat două nopţi întregi în camera de hotel. Singur - aşa cum era întotdeauna.
Era la mii de kilometri de casă şi lucra de patru ani la Ambasada Marii Britanii de la Bucureşti. Nu avea familie şi nu-şi găsea sensul pe lume.
Acestea au fost şi ultimele gânduri pe care le-a scris în biletul de adio. Singurătatea l-ar fi împins spre depresie, iar depresia spre moarte.
Anchetatorii au deschis o anchetă şi îi caută acum pe apropiaţii britanicului de 47 de ani. Cel mai probabil, trupul lui va fi trimis înapoi acasă, în Marea Britanie.