Vă mai amintiţi clipul "Cristi, băi, Cristi!''? Se pare că stăpânul patrupedului are ceva probleme cu legea
A stat în spatele gratiilor 24 de ore după ce fugit de poliţişti. Avea şi un motiv, s-a urcat, fără drept, la volan.
De Redactia Observator la 10.10.2017, 09:02A stat în spatele gratiilor 24 de ore după ce fugit de poliţişti. Avea şi un motiv, s-a urcat, fără drept, la volan.
Cu siguranţă, vă amintiţi filmuleţul în care un bărbat este muşcat de un câine, iar în loc să se apere, trage din ţigară şi îl strigă pe stăpânul patrupedului, pe nume Cristi. Deşi omul îi cere neîncetat ajutorul, Cristi nu apare. Tot Internetul l-a căutat pe celebrul proprietar al câinelui.
Vineri, agenţii de la Rutieră au încercat să-l tragă pe dreapta, în Motru, însă fără rezultat. Cristi a dat bir cu fugiţii. Şi ca în filme a fost urmărit celebrul personaj.
Se pare că avea un motiv serios să fugă. Cristi se urcase la volan fără permis.
Prejbeanu Miruna, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj: "În cursul zilei de vineri, ar fi condus un autoturism pe raza municipiului Motru, nu a oprit la semnalele politistilor, iar ulterior, a fost depistat ca avea persmisul de conducere suspendat."
Cristi a încercat chiar să îi inducă în eroare pe oamenii legii. La secţia de poliţie, a dat vina pe o femeie.
Se pare că celebritatea virtuală nu l-a ajutat prea mult pe Cristi să-i convingă pe poliţişti că are dreptate. Bărbatul, în vârstă de 46 de ani, a ajuns duminică în spatele gratiilor. Nu a stat în arestul Poliţiei decât 24 de ore pentru că judecătorii au decis, ieri, să îl cerceteze în libertate.