Antena LIVE

Curs valutar

Record de pelerini la Iaşi, în săptămâna în care credincioşii s-au închinat la moaştele Sfintei Parascheva

Uriaşul pelerinaj de la Iaşi a luat sfârşit. Peste 300.000 de oameni s-au închinat la racla cu moaştele Sfintei Parascheva. Recordul de credincioşi a fost ma

De la 16.10.2017, 21:22
WhatsApp
Vezi și:

Uriaşul pelerinaj de la Iaşi a luat sfârşit. Peste 300.000 de oameni s-au închinat la racla cu moaştele Sfintei Parascheva. Recordul de credincioşi a fost mană cerească pentru hotelieri. E cea mai profitabilă perioadă din an pentru ei. În schimb, micii comercianţi s-au plâns că pelerinii care vin să se închine la moaşte au tot mai puţini bani.

Pe lângă cartea de rugăciuni, cruce sau mătănii, fiecare pelerin are în mână hârtia cu acatiste. Dar şi portofelul. 

Peste 650.000 de euro au lăsat pelerinii doar în cutia milei, potrivit estimărilor. Comercianţii au încercat să fie cât mai inventivi ca să mai scoată şi ei un ban de la credincioşi.

Cei care s-au lăsat ispitiţi de tarabele de lângă Catedrală au mai scos din buzunar alte sute de lei.

Pe acelaşi subiect

Comercianţii se plâng, însă, de vânzări, în ciuda recordul de pelerini: 300.000 de oameni în şapte zile. 

Cei mai câştigaţi au fost hotelierii: "Plin, plin, cum ne aşteptam, de fapt, în 10-15 am fost suta la suta și din păcate, nu am mai putut onora nimic din ce înseamnă suplimentare."

Preţurile au pornit de la 150 de lei pentru o cameră dublă, la trei stele, şi au ajuns până la 900 de lei, pentru un apartament la un hotel de patru stele. Pelerinii care s-au cazat la pensiuni au plătit între 90 şi 150 de lei pe noapte.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

afacere bani hotel observator observator19 pelerinaj social stirile antena 1
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Unde se pune bicarbonat de sodiu în mașina de spălat rufe ca să curețe petele...
Fanatik.ro
Publicat 25.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Cine e misteriosul bogătaș BOGPR care a făcut campania independentului Călin...
Gandul
Publicat 25.11.2024
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria...
Adevărul
Publicat 25.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 26 noiembrie 2024. Berbecii sunt atenți la cheltuieli. Află...
CaTine
Publicat 25.11.2024
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024....
spynews.ro
Publicat 25.11.2024
Cele mai tari meme-uri după surpriza istorică de la alegerile prezidențiale:...
GSP
Publicat 25.11.2024
Care este averea lui Călin Georgescu! Ce mașină conduce și în ce bancă își...
Click.ro
Publicat 25.11.2024
Informațiile electorale false de pe TikTok. Cum au fost influențați...
Useit
Publicat 25.11.2024
Câți bani ar fi plătit Călin Georgescu pe TikTok pentru a fi promovat de...
Redacţia.ro
Publicat 25.11.2024
Prima declarație de la Kremlin despre victoria lui Călin Georgescu în primul...
libertatea.ro
Publicat 25.11.2024
Taylor Swift a purtat un colier strălucitor cu diamante pentru o cină în New...
ZU
Publicat 25.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
Cel mai bun mic dejun pentru copiii care merg la școală. Nutriționiștii...
Deparinti
Publicat 25.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cei mai iubiți 7 actori turci în 2024. Care sunt preferații fanelor din...
Happy
Publicat 25.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cum să faci maia naturală. Ce tipuri de pâine sunt mai sănătoase
Medicool
Publicat 25.11.2024