Interviu EXCLUSIV Vasile Muraru: "Eu şi Nae eram doi într-unul!"

Pentru noi toţi, omul cel mai apropiat de acest actor iubit este chiar colegul lui de scenă şi prietenul Vasile Muraru.

• România, lovită de un nou dezastru pe 29 septembrie. Viktor Orban anunţă că în Ungaria "situaţia încă este foarte gravă"

Nae Lăzărescu a trăit discret, nu s-au ştiut prea multe despre familia lui care locuia într-un apartament modest din sectorul 3, lângă Piaţa Miniş.  

Un interviu exclusiv cu partenerul de o viaţă al lui Nae Lăzărescu!

- Câţi ani aţi lucrat împreună? Vă mai amintiţi cum aţi început?

- Ne-am implementat în conştiinţa publicului împreună, ca fiind colegi din perioade preistorice. După terminarea facultăţii, în 1981, prima persoană cu care m-am întâlnit la Teatrul Constantin Tănase a fost Nae Lăzărescu. În 1982, Marius Tupan consemna în revista Urzica "Un nou cuplu pe calea Victoriei", după care ne-am mai întâlnit în câteva spectacole şi efectiv cuplul Nae Lăzărescu - Vasile Moraru a luat naştere după Revoluţie. După 1990, cu spectacolul "1001 de glume" şi până anul acesta am fost împreună! 

- Unde aţi simţit că vă potriviţi foarte bine? Profesional sau ca prieteni v-aţi înţeles foarte bine şi apoi aţi început să conlucraţi şi profesional?

- Întâi ne-am împrietenit pentru că îl admiram pentru cultura pe care o avea, pentru felul în care ştia să fabuleze, să creeze spectacol. Tot timpul, pentru el viaţa era un spectacol şi atunci noi, ăştia mai tineri, abia aşteptam să se întoarcă din turnee ca să ne povestească din întâmplările sale şi din istoria Teatrului de Revistă. Apoi i-a venit ideea lui şi a lui Biţu Fălticineanu, regizorul, să facă după Revoluţie un cuplu efectiv compus din noi doi. A avut ideea genială să aducă textul "Ce-o să fie, ce-o să fie", pe care îl auzise la radio al lui Constantin Tănase.

- Sincer, au fost şi momente când nu v-aţi înţeles, v-aţi certat?

- Doar profesional pentru mofturile pe care le făceam la texte. El şi scria şi mai vedeam cu câte o idee sau nu era de acord cu ceva, sau câteodată nu eram de acord cu nişte texte, dar apoi mi-am cerut scuze. Erau textele scrise pentru mine, eu eram în rolul principal şi s-a dovedit că au fost nişte realizări la spectacolele Teatrului de Revistă. Atât, mici certuri, în rest nu aveam ce împărţi, decât scena pe care făceam un personaj de fapt, eram doi într-unul! 

- Ce amintire reprezentativă aveţi cu Nae Lăzărescu?

- Nu-mi poate ieşi din minte seara din toamna trecută de la Sala Palatului, când o sală întreagă a fost în picioare şi ne-a aplaudat 20 de minute. A fost un moment incredibil, ne uitam unul la altul şi nu înţelegeam ce se întâmplă. Lumea ovaţiona! Ne aşteptam la nişte aplauze furtunoase, câteva minute, dar să te aplaude nişte oameni 20 de minute încontinuu e o chestie de ţinut minte.