Antena LIVE

Curs valutar

Vicepreședintele Agenției Naționale a Medicamentului, ARESTAT pentru dare de mită. Lazăr Iordache își exprima temerile că DNA l-a înregistrat: "Bă, ne-o fi filmat că am dat plicul?"

Vicepreședintele Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, Lazăr Iordache, a fost reținut de procurorii DNA pentru dare de mită și cumpărare de influență, el fiind prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

De la 23.08.2016, 17:55
WhatsApp
Vezi și:

Vicepreședintele Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, Lazăr Iordache, a fost arestat preventiv, marţi, în urma unei decizii a Tribunalului Bucureşti, după ce procurorii DNA au deschis un dosar penal pentru dare de mită şi cumpărare de influenţă pe numele lui Iordache.

Oficialul este acuzat că i-ar fi promis unei persoane cu funcţie de conducere din Ministerul Sănătăţii 5% din sumele alocate de MS pentru două spitale destinate construirii unei staţii de epurare şi pentru dotarea cu echipamente medicale, iar în aprilie i-a dat 126.000 de lei ca să semneze alocările bugetare către aceste unităţi sanitare. 

"DNA a anunțat astăzi, într-un comunicat, reținerea pentru 24 de ore a vicepreședintelui Agenției Naționale a Medicamentului sub acuzațiile de dare de mită și cumpărare de influență. În referatul cu propunerea de arestare preventivă întocmit de procurori se arată faptul că "(...) inculpatul Iordache Lazăr i-a promis unei persoane cu funcție de conducere din cadrul Ministerului Sănătății un procentaj de 5% din sumele alocate de MS pentru două spitale (destinate construirii unei stații de epurare, respectiv pentru dotarea cu echipamente medicale), iar la data de 28 aprilie 2016 i-a remis suma de 126.000 lei în legătură cu atribuțiile de serviciu ale funcționarului privind semnarea alocărilor bugetare către acele spitale și pentru ca acesta să își exercite influența asupra persoanelor responsabile din minister, astfel încât să fie semnate alocările bugetare. Ministerul Sănătății precizează că "persoana cu funcție de conducere" din cadrul instituției este denunțătorul din acest caz", se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii.

Potrivit referatului procurorilor, vicepreședintele Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, Lazăr Iordache, își exprima teama că DNA l-a filmat în momentul remiterii plicului cu bani, în cadrul întâlnirilor în scopul intervențiilor pentru alocările bugetare către cele două spitale.

"Cu această ocazie, Iordache Lazăr își exprimă temerile că DNA să îl fi filmat în momentul remiterii plicului cu bani ('Bă, ne-o fi filmat că am dat plicul?'). Inculpatul se interesează dacă s-a emis ordinul cu alocările bugetare către cele două spitale, martorul răspunzându-i că, având în vedere că nu a fost numit un nou ministru al Sănătății ca urmare a demiterii fostului ministru (...), nu are cine să semneze ordinul. Inculpatul îl asigură pe martor că persoanele cu care lucrează sunt de încredere și îi promite că și în viitor vor colabora la fel. Totodată, inculpatul i-a solicitat (...) să-și exercite influența pe lângă un funcționar din cadrul MS, pe nume (...) , jurist, să-l ajute cu un proiect de separare a compartimentului în care își desfășoară activitatea din cadrul ANMDM, pentru a avea o autonomie mai mare", se arată în referat.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

lazăr iordache dare de mită arestat dna corupţie
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024