Mika Hakkinen, sofer pentru Victor Ponta
Dupa ce a facut istorie pe circuitele de Formula 1, celebrul Mika Hakkinen a devenit ambasador. A venit in Romania, ca sa-i invete pe soferi ca bautura si condusul nu merg impreuna.
De Redactia Observator la 06.06.2013, 09:10Si nu s-a rezumat doar la vorbe. Ca sa fie mai convingator, l-a lasat pe premierul Victor Ponta sa petreaca linistit in club, pentru ca a fost soferul desemnat sa-l duca acasa.
Mika Hakkinen a savurat cu placere un pahar cu apa plata, in compania premierului Victor Ponta si a sotiei acestuia. Bautura aleasa de fostul dublu campion mondial al Formulei 1 n-a fost deloc intamplatoare.
“Daca prin aceasta campanie putem salva macar o viata, putem deja s-o consideram un mare success”, a declarat Hakkinen.
Petrecerea a fost organizata in cinstea campionului mondial de Formula 1, care a venit in Romania sa promoveze condusul responsabil. Pactul impotriva consumului de alcool la volan a fost semnat si de vedetele Antena 3.
Premierul Victor Ponta a putut petrece linistit in club, pentru ca sofer desemnat i-a fost Mika Hakkinen. Chiar si asa prim-ministrul n-a baut nimic, pentru ca nu-i sta in fire. A vrut, insa, doar sa intareasca exemplul pe care-l ofera campionul mondial de Formula 1: „Eu am putut sa beau alcool, pentru ca am un sofer atat de sigur, dar nu. N-am baut nici in seara asta, pentru ca nu beau niciodata”.
Familia Ponta nu s-a putut bucura de talentul lui Hakkinen, care a respectat toate regulile de circulatie. Nu la fel s-a intamplat si in timpul zilei, cand fostul campion mondial a facut o demonstratie la volanul bolidului Caparo T1, capabil sa atinga o viteza maxima de 330 de kilometri pe ora.