Un videoproiector s-a desprins din tavanul unei clase şi a căzut peste o bancă. Totul, în timpul orelor de curs, într-un liceu din Buzău
Mai mulţi liceeni din Buzău au trecut prin clipe de groază. Un videoproiector s-a desprins din tavan, chiar în clasă, şi a căzut peste o bancă. Elevii erau în timpul cursurilor, dar din fericire niciunul nu stătea pe cele două locuri.
De Redactia Observator la 13.12.2018, 17:02Mai mulţi liceeni din Buzău au trecut prin clipe de groază. Un videoproiector s-a desprins din tavan, chiar în clasă, şi a căzut peste o bancă. Elevii erau în timpul cursurilor, dar din fericire niciunul nu stătea pe cele două locuri. Două adolescente au fost atinse, însă, de bucăţile de tavan fals desprinse o dată cu aparatul.
Incidentul s-a petrecut la prima oră, atunci când elevii clasei a 12-a erau la ora de geografie. Cursurile s-au încheiat brusc în clipa în care un videoproiector montat pe tavanul sălii s-a desprins şi a căzut peste o bancă. Camerele de supraveghere din holul liceului surprind momentul în care elevii speriaţi ies din clasă.
Elev: Eram concentrati la ora. Cu vreo 15 minute inainte sa cada tavanul s-a auzit oarecum o lovitura, dupa care a cazut tavanul si din reflex ne-am aparat.
Elev: Eram concentrati, ne daduse doamna niste fise. S-a auzit o fosnitura ceva in pod si dintr-o data a cazut tavanul. Ne-am pus toti mainile in cap si asta a fost. Am iesit afara si am anuntat conducerea.
În cădere obiectul greu de câteva kilograme a antrenat şi mai multe plăci de rigips care acopereau tavanul sălii. Două eleve au fost atinse de plăcile căzute, dar din fericire nu au fost rănite. Tot norocul a făcut ca în banca peste care s-a prăbuşit aparatul să nu stea nimeni. Proiectorul fusese montat recent în sala de clasă.
Narcisa Dașu, director liceul Costin Nenițescu: Fara sa fie semnale dinainte ca s-ar putea intampla asa ceva, a picat acest tavan. A cazut tavanul si videoproiectorul. Videoroiectorul a fost montat acum 2 luni de zile de catre o firma. Noi am intrebat inainte daca ar rezista si ni s-a spus ca structura este destul de solida astfel incat sa reziste la greutatea pe care o are un videoproiector.
Nu este singurul astfel de obiect montat în clădire aşa că directorul a decis să ia măsuri.
La scurt timp după producerea incidentului la liceu a ajuns şi un echipaj de poliţie, care va cerceta cauzele prăbuşirii tavanului. Conform conducerii liceului proiectoarele erau necesare pentru desfăşurarea orelor de curs şi au fost montate în săli de o firmă specializată.