Când România rămâne fără muncitori, vin vietnamezii. O echipă cu chef de muncă a ajuns în judeţul Botoşani
Vietnamezii le dau românilor o lecţie de hărnicie. Au venit în oraşul Flămânzi, din Botoşani, să pună umărul la lucrările pentru canalizare.
De Redactia Observator la 20.07.2018, 21:47Vietnamezii le dau românilor o lecţie de hărnicie. Au venit în oraşul Flămânzi, din Botoşani, să pună umărul la lucrările pentru canalizare. Uimiţi de disciplina lor, localnicii le mulţumesc într-un limbaj universal: prin ospitalitate culinară.
33 de muncitori din Vietnam au ajuns în Botoşani, iar o parte din ei lucrează în Flămânzi. Pavează trotuarul, după ce-au săpat şanţul pentru canalizare. Localnicii îi urmăresc uimiţi de după gard. Nu-şi amintesc să fi văzut un aşa chef de muncă.
Pentru că nu ştiu cum se zice "mulţumesc" în vietnameză, localnicii îşi arată aprecierea altfel. Doi botoşăneni le-au pregătit un platou surpriză pentru reprezentanţii poporului prieten. În meniu - brânză maturată de doi ani, roşii bio de grădină şi o nedumerire interculturală.
Însă gospodarii ştiu metoda de a face orice fel de mâncare să pice bine.
Cei doi botoşăneni au lucrat şi ei ani buni în Italia. Ştiu ce înseamnă să fii departe de casă. Chemarea la masă se face în singura limbă de circulaţie internaţională pe care o cunosc.
Oferta continuă cu o degustare de slănină. Şi cu o lecţie de limba română.
Mulţumiţi sunt şi vietnamezii, şi sătenii. Dar mai ales autorităţile.
Ioan Guraliuc, viceprimar Flămânzi: "Cert este că fac o treabă de calitate. Flămânzi are puţini, chiar foarte puţin oameni buni de muncă. La ajutor social eu am număraţi pe degetele. I-a deranjat că le-am cerut să facă orele pe care trebuie să le facă şi atunci au renunţat."
Sunt şi mai puţini muncitori calificaţi. Din cei peste 4.000 de şomeri aflaţi în evidenţa autorităţilor din Botoşani, aproape 1.500 au doar patru clase. 186 nu au mers deloc la şcoală. În aceste condiţii, nu pot urma niciun curs de formare profesională.
Astfel, angajatorii apelează la muncitori veniţi tocmai din Vietnam, chiar dacă legea îi obligă să le asigure cel puţin salariul mediu pe economie.