Bucureştiul, capitala internetului şi a tehnologiei! Idei revoluţionare pentru spitalele din întreaga lume, la ICEEfest 2017
Este ideea unei japoneze care după ce a fost internată de mai multe ori, şi-a dat seama că sunetele monitoarelor, uşile, dar şi strigătele medicilor provoacă un stres suplimentar. Yoko, muzician, vrea ca atât medicii, cât şi pacienţii să aibă o experienţă cât mai relaxantă. Invenţia ei va fi prezentă, alături de alte tehnologii ale viitorului din toate domeniile la cel mai mare festival de internet şi tehnologie care începe chiar astăzi.
De Redactia Observator la 15.06.2017, 09:10Este ideea unei japoneze care după ce a fost internată de mai multe ori, şi-a dat seama că sunetele monitoarelor, uşile, dar şi strigătele medicilor provoacă un stres suplimentar. Yoko, muzician, vrea ca atât medicii, cât şi pacienţii să aibă o experienţă cât mai relaxantă. Invenţia ei va fi prezentă, alături de alte tehnologii ale viitorului din toate domeniile la cel mai mare festival de internet şi tehnologie care începe chiar astăzi.
Unitatea de primiri urgenţe al celui mai mare spital din România. Monitoarele bipăie, telefoanele sună, uşile se închid, se deschid, medicii salvează vieţi. Nimeni nu mai e atent la zgomot. Yoko priveşte agitaţia din jurul ei.
YOKO SEN, artist:
"Pentru că sunt muzician sunt foarte sensibilă la sunete, de aceea am fost foarte deranjată de zgomotele de lângă mine. Alarmele, oamenii care vorbeau, care ţipau şi am fost foarte speriată."
A încercat să găsească o soluţie. A format un grup de specialişti format din medici, muzicieni, dar şi fizicieni.
YOKO SEN, artist:
"Căutăm o soluţie ca toate acele bipăituri şi alarme să sune mai degarabă ca o muzică. Siguranţa este prioritatea noastră numărul 1."
Este doar unul dintre start-upurile care a prins în lumea secolului 21. Alături de Yoko, la ICEEfest, vor fi mulţi specialişti care încearcă să introducă tehnologia de ultimă generaţie în sistemul medical.
Astfel vom afla cum arată spitalul viitorului.
LORENA MACNAUGHTAN:
"Spitalul viitorului este din cărămizi şi click-uri. Spitalul viitorului este şi un loc de inovaţie, prin sănătate digitală putem observa că sănătatea poate să şi producă, o energizare economică, nu doar o cheltuială cum este percepută."
Cel mai vizionat chirurg din istorie, dar şi medici care operează cu ajutorul realităţii virtuale sunt doar câţiva dintre speakerii evenimentului ICEEfest de anul acesta.
DRAGOŞ STANCA, expert media:
"Anul acesta este cel mai amplu festival din istoria de 5 ani, avem 12 linii separate de conţinut ,tratăm de la subiecte din cele mai diverse de la cum schimbă muzica viaţa în spital până la cum se schimbă casele, cum se schimbă băncile."
Astfel pentru următoarele două zile, Bucureştiul va deveni capitala internetului şi a tehnologiei.