Vinul este vedeta Crăciunului de pe mesele românilor
Pentru cei mai mulţi români, masa de Crăciun, cu familia, este unul dintre cele mai importante evenimente din an. Mâncarea este pregătită din timp, friptura aburindă este gata, dar important este şi băutura care o însoţeşte.
De Redactia Observator la 16.12.2018, 13:34Pentru cei mai mulţi români, masa de Crăciun, cu familia, este unul dintre cele mai importante evenimente din an. Mâncarea este pregătită din timp, friptura aburindă este gata, dar important este şi băutura care o însoţeşte. Iar vedeta Crăciunului este, bineînţeles, vinul pe care gospodarii au avut grijă să-l facă în toamnă. Iar vedeta Crăciunului este, bineînţeles, vinul pe care gospodarii au avut grijă să-l facă în toamnă. Şi care, spun specialiştii, nu se bea oricum. Se alege în funcţie de momentul zilei, dar şi de preparatele culinare.
Augustin Fechete, gospodar: Vinul este cel mai bun pentru femei când îl beau bărbaţii. La bărbaţi le recomand un vin roze dacă consumă carne de porc, iar dacă consumă carne albă, peşte, pui, curcat, le recomand un vin alb.
Acest gospodar din Voiniceni, judeţul Mureş îşi face vinul acasă, singur, de zeci de ani, după o reţetă proprie. Licoare apreciată de familie, dar şi de prieteni. Care s-au abonat la el, mai ales de sărbători.
Augustin Fechete, gospodar: Am 1500 de litri de vin, am şi făcut şi mai mult, deja vreo 500 am mai dat la prieteni, obligaţiile cu terenul agricol, mai dau la cine îmi lucrează terenul.
De ani de zile, cumpără strugurii din Vrancea şi-i alege singur din vie. Şi-a cumpărat şi o maşină specială, pentru ca boabele să fie culese mai repede. Le zdrobeşte, apoi le lasă trei zile la fermentat. Vinul se obţine într-o presă uriaşă, după care îl îmbuteliază în recipiente. Cam 1000. Acolo rămâne timp de 4 săptămâni. La final îl filtrează şi îl pune în damigene.
Bărbatul a început să se ocupe de viticultură în 2013 iar de atunci, producţia de vin sale a crescut constant. Acum, cultivă 10 hectare, de unde obţine cam 40.000 de litri de băutură. Are vinuri pentru toate gusturile şi toate mâncărurile.