Violenţa în şcoli ar putea aduce mulţi ani de închisoare. Însă doar pentru elevii peste 16 ani!
Închisoare pentru elevii care îşi agresează profesorii! Este propunerea unui senator care vrea o lege mai dură pentru stoparea violenţei din şcoli. Elevii de peste 16 ani ar putea primi încă o treime din pedepsele din Codul Penal dacă ameninţă sau lovesc un profesor.
De Redactia Observator la 03.04.2017, 20:28Închisoare pentru elevii care îşi agresează profesorii! Este propunerea unui senator care vrea o lege mai dură pentru stoparea violenţei din şcoli. Elevii de peste 16 ani ar putea primi încă o treime din pedepsele din Codul Penal dacă ameninţă sau lovesc un profesor.
Media proastă din catalog l-a înfuriat atât de tare pe acest elev, încât s-a năpustit asupra profesoarei. A dat-o cu capul de catedră, spre şocul colegilor lui. Profesoara a reuşit să sune la 112.
Uneori, dascălii sunt lipsiţi de apărare în faţa unor elevi agresivi. O lege nouă ar putea să-i protejeze.
-Cei care îşi permit să agreseze cadre didactice în timpul exercitării funcţiei didactice să ştie că pedeapsa este mult mai gravă decât dacă ar comite această faptă în mediu obişnuit.
Proiectul de lege iniţiat de senator propune majorarea cu o treime a pedepselor din Codul Penal pentru elevii de peste 16 ani.
Proiectul de lege ridică, practic, profesorii la calitatea de autoritate publică în momentul predării. Iar violenţele ar fi la fel de grave ca atunci când ar fi agresat un poliţist.
Proiectul de lege a trecut de comisia juridică din Senat, dar a primit un raport negativ în comisia de învăţământ.