Primul viscol puternic din această iarnă a blocat 18 judeţe. Zeci de drumuri naţionale şi judeţene au fost închise
Mii de oameni au rămas pe întuneric, după ce vântul şi zăpada abundentă au distrus infrastructura de alimentare cu energie electrică.
De Redactia Observator la 18.01.2018, 20:19Mii de oameni au rămas pe întuneric, după ce vântul şi zăpada abundentă au distrus infrastructura de alimentare cu energie electrică. Zeci de drumuri naţionale şi judeţene au fost închise. Pe altele, traficul a fost restricţionat. În unele zone iarna le-a dat o scurtă vacanţă şi elevilor.
Drumul Naţional 1 arata ca o uriaşă parcare de TIR-uri.
În Bacău, şi TIR-urile care trebuiau să ajute la dezsăpezire au fost oprite de poliţişti.
Deşi multe dintre şosele au fost redeschise astăzi, există în continuare drumuri cu probleme.
La ora 16:30, opt drumuri naţionale, toate din judeţul Tulcea, erau închise din cauza viscolului. În ciuda vremii, şoferii au încercat să pornească la drum.
În judeţul vecin, Constanţa, mai multe maşini au rămas blocate pe şosea care traversează localitatea Talazu, din cauza viscolului.
Vântul violent a purtat ca pe nişte jucării maşini de mare tonaj.
Traficul pe podul de la Agigea a fost blocat ore bune, după ce un camion a fost răsturnat. Din cauza rafalelor care au bătut cu peste 80 de kilometri pe oră şi a carosabilului ud, care reduce mult aderenţa avelopelor, mastodontul a intrat în balans şi s-a prăbuşit, blocând ambele sensuri de mers.
În Constanţa, rafalele violente au smuls semne de circulaţie şi au fost la un pas să provoace o tragedie. Vântul a suflat cu atâta putere încât a prăbuşit peretele unei construcţii peste o maşină.
În mai multe zone din judeţ, vântul va cotinua să sufle cu putere, iar meteorologii au emis un avertisment de vizibiltiate redusă.
Zeci de mii de oameni au rămas fără curent electric, după ce viscolul a prăbuşit mai mulţi copaci peste cablurile de înaltă tensiune.
În mai multe localităţi din Hunedoara nu există alimentare cu electricitate nici la această oră.
Situaţia este şi mai dramatică în judeţul Galaţi. Mii de oameni din două localităţi au rămas şi fără apă potabilă din cauza penei de curent.
În judeţele sub incidenţa codurilor galben şi portocaliu, autorităţile au decis să închidă şcolile.
În judeţele din Dobrogea, dar şi în estul României, codul portocaliu este în vigoare şi la această oră.