Vloggerul Colo, reținut după ce a instigat la agresiuni împotriva minorelor
Alexandru Bălan, vloggerul urmărit de poliţie după ce a afirmat că minorele îmbrăcate sumar merită violate, a fost reţinut seara trecută.
De Andre Rotaru la 10.06.2020, 07:59- După aproape 4 ore petrecute în faţa anchetatorilor Alexandru Balan a plecat de la secţia 9 flancat de poliţişti şi încătuşat.
- El a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie dus în faţa instanţei.
Cunoscut pe internet sub numele "Colo", tânărul în vârstă de 28 de ani este cercetat pentru instigare la violenţă asupra minorilor. Poliţiştii au început ancheta după ce mai multe...asociaţii s-au sesizat şi au depus o plângere penală împotriva vloggerului.
Aceleaşi asociaţii trag un semnal de alarmă: NU este singurul vlogger care gândeşte astfel.
Alexandru Bălan: "Eu dacă nu eram în nicio relație de 5 ani de zile, credeti-ma. ... toate copilele de 14 si 15 ani. Ce pedofil, frate. Pai daca vezi una de 15 ani, arata mai bine de una la 30 de ani. Aia merită violată".
Este doar o parte a mesajului care a scandalizat internetul şi în urma căruia poliţiştii au pornit o anchetă împotriva vloggerului. Seara trecută, tânărul a fost chemat la audieri.
După aproape 4 ore petrecute în faţa anchetatorilor Alexandru Balan a plecat de la secţia 9 flancat de poliţişti şi încătuşat. El a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie dus în faţa instanţei.
La ieşirea din secţie, vloggerul a fost aşteptat de o parte dintre fanii săi.
Cei mai mulţi erau copii sau adolescenţi.
O asociaţie non-guvernamentală a depus plângerea penală pe numele lui Alexandru Bălan pentru incitare la ură, agresiune sexuală şi act sexual cu un minor.
Andreea Rusu, director executiv FILIA: "Ne bucură reacţia rapidă a autorităţilor, sperăm să răspundă în faţa instanţei pentru faptele sale şi mai mult decât atât ne dorim foarte mult să fie un exemplu pentru colegii săi vloggeri. În condiţiile în care Alexandru Bălan ar lua o pedeapsă pentru ceea ce a făcut, ar fi o premieră pentru ca cineva să fie sancţionat".
ONG-ul spune că s-ar putea îndrepta şi împotriva altor vloggeri care transmit mesaje similare. După ce videoclipul lui Colo a ajuns în atenţia tuturor, pe internet au început să circule videoclipuri mai vechi care par să aparţină unor alţi influenceri cu păreri la fel de şocante.
Alexandru Bălan are peste 850.000 de urmăritori pe YouTube şi mai bine de 400.000 de followeri pe Instagram.
După ce videoclipul său a scandalizat o ţară întreagă vloggerul şi-a cerut scuze public. Nu a reuşit să îi impresioneze pe anchetatori. Va ajunge astăzi în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.