Antena LIVE
Video

Vreme severă în România: viscol, ninsori, vânt și ploi

România trece prin primul episod de vreme severă al anului. Noaptea trecută a fost cod portocaliu de viscol şi ninsori puternice la munte. Vântul a bătut aici şi cu 100 de kilometri la oră. Iar restul ţării este stăpânit de ploi.

De la 05.01.2021, 09:29

Codul portocaliu a adus viscol puternic în zona de munte a județului Gorj. În stațiunea Rânca, la peste 1.600 de metri înălțime, vântul a bătut cu peste 100 de kilometri pe oră, vizibilitatea fiind foarte scăzută.

Dan Popescu, salvamontist: „În urma avertizărilor meteorologice avem un cod portocaliu de viscol puternic şi ninsori abundente la peste 1.700 de metri, în Carpaţii Meridionali. Vântul va sufla tare, cu rafale de peste 80-110 km/h, viscolind puternic şi troienind zăpada, determinând astfel scăderea vizibilităţii sub 50 de metri”.

Codul portocaliu a expirat în această dimineaţă. Însă în Carpații Orientali și Meridionali va continua să ningă și pe parcursul zilei.

Risc ridicat de avalanşă

„La peste 1.800 de metri, riscul de avalanşă este însemnat, grad 3, iar sub 1800 de metri gradul 2. 00.28 Dorim să vă reamintim că traseele montane sunt închise la altitudini de peste 1800 de metri şi recomandăm turiştilor să fie echipaţi corespunzător, să evite traseele montane în golul alpin în această perioadă”, mai spune Dan Popescu.

Din fericire, Transfăgărăşanul, şoseaua care duce spre Bâlea Lac, este închisă, aşa că n-ar trebui să fie turişti pe acolo.

În staţiunea montană Straja, din judeţul Hunedoara, în schimb, e un peisaj de basm după ce a nins din abundenţă pe crestele munţilor şi s-a depus un strat considerabil de omăt. Aici e cod galben de ninsoare.

Cod galben de ploi în aproape toată ţara

De fapt, e cod galben mai în toată ţara, însă de ploi abundente. Şi pot urma şi inundaţii, avertizează hidrologii, care au emis o avertizare de Cod portocaliu, valabilă până mâine în cinci județe.

Ți-a plăcut acest articol?

social observator06 vreme romania viscol ninsori vant ploi zapada cod portocaliu
Întrebarea zilei
Când ţineţi post negru, renunţaţi inclusiv la apă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Animalul din România pe care suntem obligați să-l vindem la export. Îl...
Fanatik.ro
Publicat 03.05.2024
Fabrica din România care a uimit întreaga lume. A inventat un sistem pentru care...
Fanatik.ro
Publicat 03.05.2024
Un nou test de sânge poate detecta osteoartrita cu până la opt ani înainte ca...
spotmedia.ro
Publicat 03.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Motivele uciderii lui Corneliu Zelea Codreanu. Cine l-a vrut mort pe liderul legionar
Adevărul
Publicat 03.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 4 mai 2024. Gemenii sunt sfătuiți să nu mai amâne...
CaTine
Publicat 03.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Averea lui Bill Gates nu a mai fost atât de mică în 34 de ani. Ce a ajuns...
Useit
Publicat 03.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot...
ziare.com
Publicat 02.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Cum apar afecțiunile gastrointestinale. Cauze, simptome, metode de prevenție și...
Medicool
Publicat 03.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024