Anita Alvarez, înotătoarea care a fost salvată de antrenoarea sa la Budapesta, este la al doilea leșin. A fost scoasă în ultimul moment de același înger păzitor
Imagini dramatice la Campionatele Mondiale de Înot de la Budapesta. O înotătoare americană a leşinat în bazin şi numai prezenţa de spirit a antrenoarei sale a salvat-o de la moarte. Sportiva se simte acum bine şi vrea să concureze din nou mâine. Atenţie! Urmează imagini care vă pot afecta emoţional.
De Redactia Observator la 23.06.2022, 19:45La finalul probei de înot artistic. Anita Alvarez şi-a pierdut cunoştinţa. De pe margine, antrenoarea a fost singura care a observat că eleva ei nu se simte bine, aşa că a plonjat în apă. A prins-o chiar înainte de a ajunge pe fundul bazinului.
Al doilea leșin din cariera sa
Andrea Fuentes, antrenoare: Am văzut că salvamarii nu sar în apă, parcă erau paralizaţi. Am strigat la ei din capătul celălalt al bazinului să intre în apă acum, dar parcă erau împietriţi şi am sărit în apă direct spre ea.
Anita Alvarez a stat aproximativ 10 secunde sub apă înainte de a fi readusă la suprafață.
- Momentul dramatic în care Anita Alvarez este scoasă de pe fundul bazinului de antrenoare după ce a leșinat. ”Nu...
- Înotătoarea americană Anita Alvarez a leșinat în bazin în timpul Campionatelor Mondiale de la Budapesta
- Anita, o tânără înotătoare, a murit fulgerător la doar 22 de ani. Cu o zi înainte, poloneza a luptat pentru o...
Andrea Fuentes, antrenoare: Am apucat-o și am scos-o afară, dar am văzut că nu respira și avea maxilarul încleştat și super tare. Am pălmuit-o de două ori și am strigat la ea: Anita, respiră! Și ea nu respira.
Au urmat momente dramatice.
Andrea Fuentes, antrenoare: Până la urmă am scos-o din apă, dar au pus-o pe spate, pe targă, și am insistat că nu respiră și că trebuie să o întorc. În final, cred că după două minute a început să respire.
Prezenţa de spirit a antrenoarei a făcut diferenţa dintre viaţă şi moarte. Andrea Fuentes, care este cea mai medaliată înotătoare din istoria naţionalei Spaniei, spune că salvamarii au fost nepregătiţi.
Andrea Fuentes, antrenoare: A trebuit să-i salvez pe amândoi aproape, pentru că el nu știa să înoate bine.
În vârstă de 26 de ani, Anita Alvarez este una dintre cele mai bune înotătoare ale echipei naţionale de înot artistic a Statelor Unite. A câştigat până acum 26 de medalii la competiţii internaţionale.
David Alvarez, tatăl Anitei Alvarez: A fost dintotdeauna o atletă foarte bună. A avut acest talent.
Karen Alvarez, mama Anitei Alvarez: Este foarte hotărâtă, este perfecţionistă, întotdeauna a vrut să înveţe, un copil foarte studios.
Este pentru a doua oară când Andrea Fuentes îşi salvează eleva de la moarte. Anita Alvarez a mai leșinat o dată anul trecut, în timpul calificărilor pentru Jocurile Olimpice de la Barcelona.
"Îţi mulţumesc pentru că ai fost mai înţeleapă decât salvamarii", a scris Anita pe Instagram după incident. Înotătoarea americană a încheiat proba de ieri pe locul 7. Medicii şi antrenoarea eroină spun că Anita se simte bine și se gândește serios să concureze din nou mâine.