Antena LIVE

Curs valutar

Foto

Campionatul Mondial de Handbal Feminin 2023. România, victorie categorică în faţa Serbiei. Tricolorele s-au calificat în grupele principale

Echipa națională de handbal feminin a României a învins duminică reprezentativa Serbiei, cu scorul de 38-28 (19-13), și și-a asigurat prezența în grupele principale ale competiției ce are loc în Danemarca, Suedia și Norvegia. Eliza Buceschi a fost declarată jucătoarea meciului.

De la 03.12.2023, 21:10
WhatsApp
Campionatul Mondial de Handbal Feminin 2023, România - Serbia Profimedia

După un început de meci în forță, România a reușit să câștige două meciuri din două jucate la campionatul mondial, obținând un loc în turul principal cu victoria categorică cu 38:28 în fața Serbiei.

România, performanţă la Campionatul Mondial de Handbal

După cele 44 de goluri marcate împotriva Chile în primul meci, în urma căreia România a ajuns în fruntea clasamentului pentru cel mai mare număr de goluri marcate în competiție, trupa lui Florentin Pera s-a concentrat pe meciul cu Serbia, primul test real în competiție, în condițiile în care Serbia a avut o pretație foarte bună împotriva Danemarcei, cedând cu 21:25, după ce a condus cu două goluri, 19:17, cu 10 minute înainte de final.

În acel meci, Serbia a oferit o apărare solidă, ceea ce nu a fost cazul în prima repriză a celui de-al doilea meci de la Campionatul Mondial feminin IHF 2023, România conducând în cea mai mare parte a primelor 30 de minute.

Pe acelaşi subiect

În timp ce apărarea Serbiei a avut o prestație slabă, România a avut nevoie de doar 21 de minute pentru a înscrie 17 goluri, exact câte a primit Serbia în fața Danemarcei în 50 de minute. Principalele responsabile au fost Sonia Seraficeanu și Eliza Buceschi, relatează Mediafax.

Abia după ce Serbia și-a schimbat portarii, Molli Kubina înlocuind-o pe Marija Čolić, apărarea sârboaicelor a început să funcționeze, România reușind să înscrie doar două goluri în ultimele opt minute și 51 de secunde ale primei reprize.

Totuși, România, care a condus cu până la opt goluri în prima repriză, a intrat cu un avans de șase goluri la pauză, 19:13, fiind într-o poziție confortabilă pentru a-și asigura calificarea în turul principal cu a doua victorie din tot atâtea meciuri.

Exceptând un început slab de repriză secundă, când apărarea Serbiei a părut mai puternică și a reușit să oprească atacul tricolorelor, România a controlat meciul. Echipa lui Florentin Pera a părut și-a păstrat calmul chiar și atunci când Serbia a redus diferența la trei goluri, 22:19, revenind cu un parțial de 4:0 fără replică între minutele 39 și 43, care s-a dovedit a fi decisiv.

Acest interval de patru minute fără gol din partea Serbiei s-a dovedit a fi momentul crucial al meciului, determinând un time-out al echipei antrenorului Uros Bregar, prea puțin și prea târziu, deoarece România s-a dovedit mai puternică în cele din urmă, chiar și fără Cristina Neagu, încă retrasă din lot din cauza unei accidentări.

În schimb, Eliza Buceschi (opt goluri) și Sonia Seraficeanu (șapte goluri) au fost cele mai bune marcatoare ale României, în timp ce atacul Serbiei a plătit prețul pentru prea multe mingi pierdute în atac, 14, față de doar 4 ale României, diferența ajungând la zece goluri la fluierul final, 38:28.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

campionatul mondial handbal handbal feminin
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024