Zeci de copii au luat cu asalt pârtiile de schi de la Arieşeni într-un concurs pentru Cupa Gândăcel
Weekend de primăvară în toată ţara, însă nu doar parcurile au fost pline. La munte, în Alba, încă e zăpadă din belşug, iar vremea numai bună de schiat. Iar dacă vă îndoiţi, o demonstraţie vine de la o gaşcă de tineri care nu dau iarna aşa uşor pe începutul de primăvară.
De Redactia Observator la 25.03.2019, 09:53Weekend de primăvară în toată ţara, însă nu doar parcurile au fost pline. La munte, în Alba, încă e zăpadă din belşug, iar vremea numai bună de schiat. Iar dacă vă îndoiţi, o demonstraţie vine de la o gaşcă de tineri care nu dau iarna aşa uşor pe începutul de primăvară. Peste 90 de copii şi-au declarat război pe pârtie, la Arieşeni, într-un concurs antrenant cu probe de slalom, pentru Cupa Gândăcel.
Rând pe rând, 91 de puşti, cu vârste de cel mult 12 ani, au făcut spectacol pe schiuri în proba de slalom de pe Pârtia Vârtop 2, din Arieşeni. La start, i-au încurajat antrenorii.
Micii concurenţi au dat tot ce au putut pentru a scoate un timp cât mai bun.
"Avem copii foarte motivaţi. Sunt unii care au oarecum şi puţine emoţii, am văzut şi nişte căzături, dar am văzut şi nişte evoluţii extraordinare" a declarat Călin Gligor, organizator.
Cupa Gândăcel a ajuns la a treia ediţie şi, deşi a fost gândită iniţial ca o întrecere locală, anul acesta a adunat concurenţi din toată ţara.