Antena LIVE

Enes Sali, cel mai tânăr jucător din istoria naţionalei României. Puştiul crescut de Gică Hagi a doborât şi un record european

Enes Sali a declarat, duminică seară, după ce a devenit cel mai tânăr jucător care debutează în naţionala României, la doar 15 ani, că pentru el faptul că a evoluat pentru prima reprezentativă este un vis îndeplinit.

De la 15.11.2021, 07:20
Enes Sali a debutat la doar 15 ani, 8 luni şi 22 de zile ziuaconstanta.ro

“Mă simt foarte bine. Este o onoare pentru mine să debutez în acest tricou. Este un vis îndeplinit. Am ales România pentru că era cea mai bună decizie, mă bucur că am luat această decizie şi vreau să joc pentru România cât mai multe meciuri. M-am simţit foarte bine la lot, băieţii m-au tratat foarte bine. Din păcate nu ne-am calificat, dar ar trebui să ţinem capul sus şi să mergem înainte. Este visul nostru să ajungem la un turneu final. Eu o să fac tot ce îmi stă în putere ca să îndeplinesc acest vis”, a spus Sali la Pro X.

Recordurile lui Enes Sali

Tânărul jucător crescut de Gică Hagi la Farul Constanţa a stabilit record după record în fotbalul românesc. Enes Sali nu este doar cel mai tânăr marcator din istoria Ligii şi cel mai tânăr debutant la echipa naţională a României, ci şi cel mai tânăr jucător din Europa care a jucat pentru o echipă naţională într-un meci oficial.

Enes Sali a fost introdus pe teren de Mirel Rădoi duminică seară, 14 noiembrie, în minutul 82 al meciului cu Liechtenstein. La doar 15 ani, 8 luni şi 22 de zile, Enes Sali a devenit cel mai tânăr jucător din Europa care joacă pentru echipa naţională. Precedentul record european era deţinut de norvegianul Martin Odegaard, care debuta pentru naţionala sa la 15 ani, 9 luni şi 27 de zile.

Pe acelaşi subiect

La echipa naţională a României, recordul era deţinut de Cristi Manea care debuta pentru "tricolori" în 2014, într-un meci cu Albania, pe când avea 16 ani, 9 luni şi 22 de zile.

Reprezentativa României a ratat, duminică seară, calificarea la barajul pentru Cupa Mondială, încheind pe locul 3 grupa J a preliminariilor europene. România a învins cu 2-0 Liechtenstein, în deplasare, însă şi Macedonia de Nord s-a impus, scor 3-1 în faţa Islandei, astfel că a ajuns la baraj.

Ți-a plăcut acest articol?

enes sali enes sali record mirel radoi record romania
Întrebarea zilei
Când ţineţi post negru, renunţaţi inclusiv la apă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Animalul din România pe care suntem obligați să-l vindem la export. Îl...
Fanatik.ro
Publicat 03.05.2024
Fabrica din România care a uimit întreaga lume. A inventat un sistem pentru care...
Fanatik.ro
Publicat 03.05.2024
Un nou test de sânge poate detecta osteoartrita cu până la opt ani înainte ca...
spotmedia.ro
Publicat 03.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Motivele uciderii lui Corneliu Zelea Codreanu. Cine l-a vrut mort pe liderul legionar
Adevărul
Publicat 03.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 4 mai 2024. Gemenii sunt sfătuiți să nu mai amâne...
CaTine
Publicat 03.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Averea lui Bill Gates nu a mai fost atât de mică în 34 de ani. Ce a ajuns...
Useit
Publicat 03.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot...
ziare.com
Publicat 02.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Cum apar afecțiunile gastrointestinale. Cauze, simptome, metode de prevenție și...
Medicool
Publicat 03.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024