Manchester City a câștigat Premier League pentru al patrulea an consecutiv
Manchester City a câştigat pentru al patrulea al consecutiv titlul de campioană a Angliei, o performanţă pe care nicio altă echipă nu a mai realizat-o anterior, după ce a învins pe teren propriu, cu scorul de 3-1, formaţia West Ham United, duminică, în etapa a 38-a (ultima) a sezonului 2023-2024 din Premier League, transmite Agerpres.
De Redactia Observator la 19.05.2024, 21:05Elevii antrenorului Pep Guardiola s-au impus prin dubla lui Phil Foden, cel mai bun jucător al sezonului (2, 18) şi reuşita lui Rodri (59), în timp ce "ciocănarii" au replicat prin Mohammed Kudus, autorul unui gol spectaculos din foarfecă, în finalul primei reprize (42).
Manchester City, care a suferit doar trei înfrângeri pe parcursul sezonului actual, a obţinut al şaselea titlu de campioană naţională în şapte sezoane şi al 10-lea din istoria sa.
"Cetăţenii" au devansat-o cu două puncte pe rivala Arsenal Londra, care a câştigat la rândul ei, cu scorul de 2-1, partida disputată pe teren propriu cu Everton.
Tottenham Hotspur, cu fundaşul român Radu Drăguşin integralist, a învins în deplasare, cu scorul de 3-0, formaţia Sheffield United, încheind sezonul pe locul al cincilea, ratând calificarea în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor.
- Surpriză în timpul unui meci de fotbal din SUA. Un raton a apărut pe teren în mijlocul partidei, iar angajaţii...
- PAOK – Panathinaikos 4-1. Echipa lui Răzvan Lucescu este pe primul loc şi poate deveni campioană după ultima...
- Ianis Hagi, lăudat de toată lumea după evoluţia din meciul jucat de Alaves cu Real Madrid
- Când se joacă meciurile de baraj care decid ultimele echipe prezente în sezonul 2024-2025 al Superligii de fotbal
Juergen Klopp, la ultimul meci pe banca echipei FC Liverpool
Tot duminică, antrenorul Juergen Klopp a condus-o pentru ultima oară pe FC Liverpool, în victoria cu 2-0 obţinută pe teren propriu în faţa formaţiei Wolverhampton.
La finalul jocului, pe stadionul Anfield a fost organizată o ceremonie specială dedicată tehnicianului german, care a cucerit în total opt trofee alături de "cormorani" pe parcursul ultimilor nouă ani, inclusiv Liga Campionilor în 2019.
FC Liverpool va fi antrenată din sezonul viitor de olandezul Arne Slot.
Rezultate înregistrate duminică în ultima etapă din Premier League:
Manchester City - West Ham United 3-1
Au marcat: Foden (2, 18), Rodri (59), respectiv Kudus (42).
Arsenal Londra - Everton 2-1
Au marcat: Tomiyasu (43), Havertz (89), respectiv Gueye (39).
Brentford - Newcastle 2-4
Au marcat: Janelt (48), Wissa (70), respectiv Barnes (21), Murphy (36), Isak (38), Guimaraes (78).
Brighton - Manchester United 0-2
Au marcat: Dalot (73), Hojlund (88).
Burnley - Nottingham Forest 1-2
Au marcat: Cullen (72), respectiv Woods (2, 14).
Chelsea Londra - Bournemouth 2-1
Au marcat: Caicedo (17), Sterling (48), respectiv Badiashile (49 - autogol).
Crystal Palace - Aston Villa 5-0
Au marcat: Mateta (9, 39, 63), Eze (54, 69).
Sheffield United - Tottenham Hotspur 0-3
Au marcat: Kulusevski (14, 65), Porro (59).
FC Liverpool - Wolverhampton 2-0
Au marcat: Mac Allister (34), Quansah (40).
Luton Town - Fulham 2-4
Au marcat: Morris (45+1 - penalty), Doughty (55), respectiv Traore (43), Jimenez (45+3, 49), Wilson (68).
Clasament final Premier League 2024
1. Manchester City 91 puncte (campioană)
2. Arsenal Londra 89
3. FC Liverpool 82
4. Aston Villa 68
5. Tottenham Hotspur 66
6. Chelsea Londra 63
7. Newcastle 60
8. Manchester United 60
9. West Ham United 52
10. Crystal Palace 49
11. Brighton 48
12. Bournemouth 48
13. Fulham 47
14. Wolverhampton 46
15. Everton 40
16. Brentford 39
17. Nottingham Forest 32
18. Luton Town 26 (retrogradată)
19. Burnley 24 (retrogradată)
20. Sheffield United 16 (retrogradată)