Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ianis Hagi, lăudat de toată lumea după evoluţia din meciul jucat de Alaves cu Real Madrid

Deportivo Alaves, echipa la care evoluează Ianis Hagi, a cedat la scor, 0-5, meciul jucat împotriva lui Real Madrid, marţi seara, în deplasare, în etapa a 36-a a campionatului de fotbal al Spaniei.

de Redactia Observator

la 15.05.2024 , 16:26

Ianis Hagi a fost cel mai bun jucător al lui Alaves în meciul cu Real Madrid
Ianis Hagi a fost cel mai bun jucător al lui Alaves în meciul cu Real Madrid - Profimedia

Vinicius Junior, de două ori, Bellingham, Valverde şi Arda Guler au marcat golurile lui Real Madrid, iar trupa antrenată de italianul Carlo Ancelotti este neînvinsă din septembrie anul trecut.

Confruntarea de la Madrid a adus titularizarea la Alaves, după circa patru luni, a lui Ianis Hagi. "Tricolorul" a fost trecut în spatele centrului înaintaş, Omorodion, şi s-a achitat cu brio de sarcinile primite.

Ianis Hagi a fost, de departe, cel mai bun jucător al celor de la Alaves. Şi-a creat câteva ocazii importante şi doar intervenţiile miraculoase ale lui Courtois au făcut ca fiul lui Gheorghe Hagi să nu înscrie împotriva marelui Real Madrid.

Articolul continuă după reclamă

După meci, Ianis Hagi a fost lăudat de toată lumea pentru evoluţia sa, iar specialiştii consideră evoluţia lui Ianis Hagi o lovitură morală la adresa antrenorului Luis Garcia, care a evitat să-l utilizeze prea mult în acest sezon.

Real Madrid este campioana absolută a Spaniei în acest sezon, având 17 puncte avans faţă de ocupanta locului 2, FC Barcelona, cu două etape înainte de finalului sezonului. De partea cealaltă, Deportivo Alaves este abia pe 11, dar a scăpat de emoţiile unei eventuale retrogradări, având 13 puncte avans faţă de Cadiz, echipa aflată pe locul 18, ultimul care aduce retrogradarea în Liga a doua spaniolă.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei
Cu ce preferaţi să plecaţi în vacanţă?
Observator » Sport » Ianis Hagi, lăudat de toată lumea după evoluţia din meciul jucat de Alaves cu Real Madrid