Antena LIVE

Curs valutar

Video

Novak Djokovic recunoaşte că a minţit, de două ori, dintr-o "eroare umană". Primele explicaţii oferite de liderul mondial

Liderul mondial al tenisului masculin Novak Djokovic a recunoscut, miercuri, într-un comunicat dat publicităţii că a comis o "eroare umană, cu certitudine nu intenţionată", declarând la sosirea sa în Australia că nu a călătorit în ultimele 14 zile precedând zborul, informează AFP, citat de Agerpres.

De la 12.01.2022, 13:54
WhatsApp
Vezi și:

Jucătorul sârb a admis în textul publicat pe Instagram o "eroare de judecată" primind în persoană un ziarist al cotidianului francez L'Equipe pe data de 18 decembrie, în timp ce ştia infectat cu Covid-19, dar a asigurat că a "respectat distanţarea socială şi a purtat mască".

"Vreau mai întâi să abordez chestiunea dezinformării persistente privind activităţile mele şi participarea la evenimentele din decembrie care au precedat rezultatul meu pozitiv la testul PCR Covid. Este vorba de o dezinformare care trebuie corectată, în special pentru a linişti opinia publică în privinţa prezenţei mele în Australia şi să răspund la chestiuni care sunt foarte stresante şi preocupante pentru familia mea", arată Djokovic în comunicatul său.

"Vreau să subliniez că am făcut tot posibilul pentru a asigura siguranţa fiecăruia şi am respectat obligaţiile în materie de testare. Am asistat la un meci de baschet la Belgrad pe data de 14 decembrie, după ce s-a semnalat că un oarecare număr de persoane au fost testate pozitiv la Covid-19. Deşi nu prezentau niciun simptom de Covid, eu am efectuat pe 16 decembrie un test antigen rapid, care s-a dovedit negativ, dar din prudenţă am efectuat în aceeaşi zi un test PCR oficial şi aprobat", se mai arată în comunicat.

Djokovic: "A fost o eroare umană şi cu siguranţă nu act deliberat"

Pe acelaşi subiect

"A doua zi, am asistat la un eveniment de tenis la Belgrad pentru a înmâna premii unor copii şi am făcut din nou un test antigenic rapid şi am fost negativ. Eram asimptomatic şi mă simţeam bine, nu am primit nicio notificare a unui rezultat pozitiv la un test PCR după acest eveniment. A doua zi, pe 18 decembrie, am fost la centrul meu de tenis din Belgrad pentru a îndeplini un angajament de lungă dată pentru un interviu şi o şedinţă foto pentru L'Equipe. Am anulat toate celelalte evenimente, cu excepţia interviului pentru L'Equipe. M-am simţit obligat să merg să realizez interviul pentru L'Equipe întrucât nu am vrut să fiu nepoliticos, dar am respectat distanţarea socială şi am purtat mască, cu excepţia portretului foto făcut", mai spune Djokovic.

"După aceea am revenit acasă, după interviu pentru a mă izola pe durata perioadei impuse, dar, recunosc a fost o eroare de judecată şi recunosc că am uitat să relatez despre acest angajament. În ceea ce priveşte declaraţia de călătorie, ea a fost depusă de echipa mea în numele meu, aşa cum le-am spus fucţionarilor de la imigrare la sosire, iar agentul meu şi-a cerut scuze sincer pentru eroarea administrativă comisă, bifând caseta greşită privind călătoriile mele anterioare sosirii în Australia. A fost o eroare umană şi cu siguranţă nu act deliberat. Trăim momente dificile în această pandemie mondială şi aceste greşeli se pot produce", explică Djokovic.

"Deşi am apreciat că era important să abordez şi să clarific aceste informaţii eronate, eu nu voi face niciun alt comentariu, din respect pentru guvernul australian, autorităţi şi procesul în curs. Întotdeauna este o onoare şi un privilegiu să particip la Openul Australiei şi nu vreau altceva decât să mă întrec cu cei mai buni jucători din lume în faţa unuia din cel mai minunat public din lume", se mai spune Djokovic.

Prezenţa sa la Melbourne poate fi însă pusă în continuare în cauză, dacă guvernul de la Canberra va decide în final să-i anuleze viza. Djokovic (34 ani) se află în centrul unei bătălii juridice de la sosirea sa în această ţară, săptămâna trecută, după ce prezentat o scutire medicală pentru a evita cerinţa de vaccinare obligatorie impusă de autorităţile australiene.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

novak djokovic serbia australia australian open covid covid 19 vaccin
Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în cuva mașinii de spălat pentru a scăpa de părul de animale de pe...
Fanatik.ro
Publicat 12.12.2024
Este adevărat că alergatul distruge genunchii?
spotmedia.ro
Publicat 11.12.2024
România a fost cobaiul, următorul pas era în ţările baltice, nu și Polonia....
spotmedia.ro
Publicat 10.12.2024
Meteorologii Accuweather anunță o vacanță de iarnă istorică. Temperaturi...
Gandul
Publicat 12.12.2024
Prezidențiabilii de pe Facebook. Pe cine nominalizează internauții pentru...
Adevărul
Publicat 12.12.2024
Rezultate Loto azi, 12 decembrie 2024. Numerele câștigătoare joi la 6/49,...
A1
Publicat 12.12.2024
Horoscopul zilei de 13 decembrie 2024. Racii își fac planuri de viitor. Află ce...
CaTine
Publicat 12.12.2024
Cristina Cioran este însărcinată din nou! Vedeta va deveni mamă pentru a doua...
spynews.ro
Publicat 11.12.2024
Și-au schimbat sigla și echipamentul, după fuga lui Bashar al-Assad + Ce au...
GSP
Publicat 10.12.2024
Ingredientul pe care trebuie să-l pui în piftie ca să iasă limpede. O să-ți...
Click.ro
Publicat 12.12.2024
De ce întârzie Jeff Bezos la ședințe aproape tot timpul. Miliardarul a...
Useit
Publicat 12.12.2024
Ce e bine să ai pe masă AZI de Sfântul Spiridon pentru a avea parte de...
Redacţia.ro
Publicat 12.12.2024
Culise și scenarii privind un candidat comun al partidelor proeuropene pentru...
libertatea.ro
Publicat 12.12.2024
Mariah Carey a primit flori de la cei doi copii ai ei. Celebrul ei hit, „All I...
ZU
Publicat 12.12.2024
Pașii simpli pentru a prepara o supă cremă delicioasă de ciuperci. Sfaturi de...
Hello taste
Publicat 12.12.2024
Activități de iarnă care stimulează creativitatea și imaginația celor mici
Deparinti
Publicat 12.12.2024
Opoziția parlamentară exclusiv formată din extremiști, un pericol pentru...
ziare.com
Publicat 12.12.2024
Dovada care arată că Irina Baeva și Giovanni Medina ar forma un cuplu. Cei doi...
Happy
Publicat 12.12.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cum afectează dinții expunerea la curentul de aer rece. Ce provocă inflamația...
Medicool
Publicat 12.12.2024