Antena LIVE

Curs valutar

Preşedintele COSR, Mihai Covaliu, după decizia TAS: "Cu un ochi râdem şi cu unul plângem"

Preşedintele COSR, Mihai Covaliu, a declarat, sâmbătă, la Casa României de la Paris, că este bucuros pentru decizia TAS privind concursul de la sol, subliniind că se aşteaptă decizia Federaţiei Internaţionale de Gimnastică referitoare la clasamentul final. Covaliu a subliniat că este posibil ca Ana Maria Bărbosu să meargă la Paris pentru a-şi primi medalia.

De la 10.08.2024, 22:05
Profimedia

"România câştigă o medalie de bronz la gimnastică. Este o decizie pe care FIG trebuie să o pună în practică şi vom vedea clasamentul final după această decizie. Îmi place să vorbesc atunci când avem şi un clasament final, deşi se poate intui în acest moment. Puteam să avem chiar dpuă medalii de bronz, sportiva din America putea avea şi ea bronzul, avem în schimb această decizie. Sunt încă foarte multe probleme de arbitraj., aşa cum s-a desprins şi la audierile TAS. Din discuţia cu preşedintele FIG şi domnia sa mi-a spus că e în cunoştinţă de aceste situaţii. A propus chiar un sistem de analiză a deciziilor cu ajutorul inteligenţei artificiale. Ne dorim mai ales ca la JO să nu mai existe sportivi nedreptăţiţi, să fie lucrurile foarte clare, atunci după evoluţia sportivilor, astfel încât să nu mai existe situaţii negative sau stări confuze. Cu un ochi râdem şi cu unul plângem, avem două sportive care, după foarte multă vreme, reuşsesc să concureze de la egal la egal cu celelalte. Şi ştiţi ce concurenţă aprigă este la gimnastică. A fost un concurs cu mare încărcătură emoţională, început la bârnă. cu mari ratări, apoi la bară fixă la băieţi, tot cu ratări şi apoi solul..Aşteptăm să vedem clasamentul final şi apoi vom vedea toate datele modificate, în toate clasamentele. Sunt mai multe discuţii, când vom şti exact care este procedura de acordare de a medaliei...Avem nevoie de toate argumentele de a prezenta cazul de la un capăt la celălalt. S-ar putea să vină Ana la Paris, încă nu ştim cum este procedura. Se poate întâmpla mâine, înainte de ceremonia de ăînchidere, nu ştiu să vă spun acum. când avem ceva clar, vom anunţa", a declarat Covaliu.

Şeful COSR a subliniat că îi pare rău de faptul că Sabrina Voinea nu este medaliată la JO. "Exerciţiul ei a fost foarte bun, mai bun ca la proba pe echipe, îmi pare rău de Sabrina.. Nu sunt într-o comisie care să spună cine este mai îndreptăţit să fie pe podium, de aceea avem comisii, avem regulamente, avem Tribunal de Arbitraj Sportiv şi avem o Federaţie Internaţională care trebuie să vină cu un comunicat final şi cu un clasament final", a mai spus Covaliu.

FR Gimnastică a anunţat, sâmbătă seară, că TAS a decis că Ana Maria Bărbosu obţine medalia de bronz în concursul de sol de la Jocurile Olimpice, iar Sabrina Maneca Voinea încheie competiţia pe locul 4. TAS a admis doar contestaţia gimnastei Ana Maria Bărbosu, nu şi a Sabrinei Voinea. Ambele contestaţii au fost depus de FRG împotriva FIG şi a Donatellei Sacchi, preşedintele Comitetului tehnic feminin şi preşedintele Superior Jury, care a judecat toate contestaţiile depuse în timpul concursului.

Decizia TAS: Ana Bărbosu primeşte medalia de bronz. Sabrina Voinea, pe locul 4

Pe acelaşi subiect

Decizia TAS din 10 august, după audieri maraton de peste 8 ore în care partea română a propus inclusiv ca toate cele trei sportive să primească medalia de bronz, trebuie ratificată însă de forul internaţional de gimnastică (FIG), cu informarea Comitetului Olimpic Internaţional (CIO).

Dacă decizia TAS va fi ratificată, clasamentul primelor 5 locuri ar fi următorul: 1. Rebeca Andrade (Brazilia) – nota 14.166, 2. Simone Biles (SUA) - 14.133, 3. Ana Maria Bărbosu (România) - 13.700, 4. Sabrina Voinea (România) - 13.700 şi 5. Jordan Chiles (SUA) - 13.666 (nota dinaintea contestaţiei admise de arbitre).

În consecinţă, România ar aduna 9 medalii – 3 de aur, 4 de argint şi 2 de bronz.

Federaţia Română de Gimnastică a fost reprezentată la TAS de societatea de avocatura specializată în dreptul sportului, Gherdan şi Asociatii SCA, prin avocatul coordonator Sabin Gherdan şi avocaţii Călina Tejan şi Raul Ştefan Celmare.

Dispozitivele şedinţei TAS, potrivit FRG:

”FRG/Bărbosu vs. FIG:

FRG/Voinea vs. FIG

Ca urmare a acestei decizii, Ana Maria Bărbosu obţine medalia de bronz în timp ce Sabrina Maneca Voinea încheie competiţia pe locul 4”, a anunţat FR Gimnastică.

România a încheiat, luni, participarea în competiţiile de gimnastică artistică de la Jocurile Olimpice fără medalie. În finala de la sol, Sabrina Maneca Voinea s-a clasat pe locul 5, iar Ana Maria Bărbosu pe poziţia a 4-a, cu aceeaşi notă - 13.700. Pentru nici un minut, Bărbosu a fost medaliată cu bronz, dar o contestaţie la nota lui Jordan Chiles (SUA) i-a adus acesteia locul 3.

Sabrina Maneca Voinea a fost notată iniţial cu 13.700 pentru exerciţiul de la sol, dar antrenorii au depus contestaţie, însă nu s-a modificat nota, încheind pe locul 5. 

Marţi, preşedintele FRG, Carmencita Constantin, a trimis o scrisoare şefului FIG, Morinari Watanabe, în care a cerut prezentarea analizei detaliate şi justificarea notelor la dificultate si execuţie obţinute de Sabrina Maneca Voinea în finala de la sol, de la Jocurile Olimpice. Potrivit FRG, Sabrina a fost penalizată cu o zecime pentru o ipotetică ieşire din covor, care poate fi dovedită că a fost eroare de arbitraj.

În acelaşi timp FRG a solicitat ca în spiritul transparenţei să se facă publice analiza detaliată şi justificare pentru cele 9 gimnaste participante în finala de la sol, pentru a putea oferi un răspuns oficial gimnastelor, comunităţii gimnasticii din România, autorităţilor guvernamentale şi de stat, media naţională şi internaţională.

FRG a depus două memorii la Tribunalul de arbitraj sportiv (TAS). Şi Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR), precum şi Nadia Comăneci s-au implicat în acest caz, în special în relaţia cu FIG.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

jocurile olimpice decizie medalie ana barbosu
Întrebarea zilei
Aţi fost victima unei încercări de fraudare?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Amenzi usturătoare pentru șoferii care nu au aceste obiecte în mașină. Ce...
Fanatik.ro
Publicat 18.09.2024
Rușii sunt rugați să ajute și în pauzele de muncă la creșterea natalității
spotmedia.ro
Publicat 17.09.2024
Un oraș românesc seamănă izbitor cu Roma și Istanbul, fiind construit pe...
Gandul
Publicat 18.09.2024
Schimb de focuri în centrul Moscovei, lângă Kremlin. În atac sunt implicați...
Adevărul
Publicat 18.09.2024
Ispita Mădălina de la Insula Iubirii a ajuns pe mâinile medicului estetician...
A1
Publicat 16.09.2024
Horoscopul zilei de 19 septembrie 2024. Taurii trebuie să privească cu...
CaTine
Publicat 18.09.2024
Larisa Uță a răspuns la întrebarea: ”I-ai cerut 250.000 euro?” Ce avere...
spynews.ro
Publicat 18.09.2024
Logodnica titularului de la Rapid a venit din Australia în România şi a trăit...
GSP
Publicat 17.09.2024
Ce ingrediente folosesc unguroaicele atunci când pun varză la murat, pentru a fi...
Click.ro
Publicat 18.09.2024
Ultimele mesaje transmise de submersibilul Titan au fost dezvăluite. Ce s-a...
Useit
Publicat 18.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Povestea gemenilor din Tg Jiu care au plecat de acasă și sunt de negăsit de...
Redacţia.ro
Publicat 18.09.2024
Ce arme țineau rușii în depozitul aruncat în aer de dronele ucrainene....
libertatea.ro
Publicat 18.09.2024
Lui Sean „Diddy” Combs i s-a refuzat eliberarea pe cauțiune. Câți bani era...
ZU
Publicat 18.09.2024
Pandișpan cu mere. Rețeta unui desert simplu și delicios
Hello taste
Publicat 18.09.2024
Experiențe la fel de intense ca nașterea. Ce alte dureri se aseamănă și sunt...
Deparinti
Publicat 18.09.2024
Haos pe calea ferată, din cauza inundațiilor. Anunțul făcut de CFR, după ce...
ziare.com
Publicat 18.09.2024
Confesiunile dure ale actorului Erkan Petekkaya. În copilărie a fost dus la...
Happy
Publicat 18.09.2024
Cum acționează probioticele naturale din mâncarea fermentată. Varza murată...
Medicool
Publicat 18.09.2024
Marian Iancu susţine că un club imită Rapidul: "Este o boală grea şi se ia,...
orangesport.ro
Publicat 17.09.2024