Antena LIVE

Curs valutar

Procedura tragerii la sorţi pentru preliminariile CM 2026. Tricolorii, în a doua urnă, îşi află pe 13 decembrie adversarii

FIFA a anunţat procedura în baza căreia se va face tragerea la sorţi a grupelor preliminare pentru calificarea la Cupa Mondială 2026, ce va fi găzduită de SUA, Mexic şi Canada. Evenimentul va avea loc la Zurich, vineri, 13 decembrie, începând cu ora 13:00.

De la 29.11.2024, 12:12
WhatsApp
Procedura trageii la sorţi pentru preliminariile CM 2026. Tricolorii, în a doua urnă, îşi află pe 13 decembrie adversarii Profimedia

54 de naţionale se vor afla în urne la tragerea la sorţi, însă trebuie ţinut cont că 24 dintre acestea vor disputa, în martie 2025, meciuri în Liga Naţiunilor, fie în sferturile competiţiei, fie în meciurile de promovare/retrogradare. Cele 4 câştigătoare ale sferturilor vor juca, în iunie 2025, la turneul final al Ligii Naţiunilor (semifinale-finale).

Vor fi 12 grupe, jumătate dintre ele vor avea câte 4 echipe (A-F), iar cealaltă jumătate (G-L) câte 5 echipe. Cele 8 reprezentative care vor evolua în sferturile de finală ale Ligii Naţiunilor vor face parte din urna 1. Iar la tragerea la sorţi vor fi repartizate în grupe împreună cu perechea lor, urmând ca învingătoarele din „sferturi” să rămână în grupele de 4. În prima urnă se regăsesc şi următoarele 4 naţionale cel mai bine clasate în clasamentul FIFA. Următoarele urne au fost completate în baza aceleiaşi ierarhii, România (locul 38 în lume) fiind în a doua urnă valorică.

Pentru ca preliminariile CM să se poată desfăşura în paralel cu meciurile rămase de disputat în Liga Naţiunilor, în grupele de câte 5 se va putea regăsi o singură echipă învinsă în „sferturile” Nations League sau o singură participantă în meciurile de promovare/retrogradare din aceeaşi competiţie.

La tragerea la sorţi, pe lângă anumite restricţii în repartizarea echipelor cauzate de distanţele prea lungi sau de condiţiile meteo nefavorabile pe timpul iernii, nu vor putea fi împerecheate următoarele: Gibraltar v Spania, Kosovo v Bosnia-Herţegovina / Serbia, Ucraina v Belarus.

Pe acelaşi subiect

Urnele la tragerea la sorţi

Urna 1: Franţa* (sau Croaţia), Spania* (sau Ţările de Jos), Anglia, Portugalia* (sau Danemarca), Belgia**, Italia* (sau Germania), Germania* (sau Italia), Croaţia* (sau Franţa), Elveţia, Danemarca* (sau Portugalia), Austria**

Urna 2: Ucraina**, Suedia, Turcia**, Ţara Galilor, Ungaria**, Serbia**, Polonia, ROMÂNIA, Grecia**, Slovacia**, Cehia, Norvegia

Urna 3: Scoţia**, Slovenia**, Irlanda**, Albania, Macedonia de Nord, Georgia**, Finlanda, Islanda**, Irlanda de Nord, Muntenegru, Bosnia-Herţegovina, Israel

Urna 4: Bulgaria**, Luxemburg, Belarus, Kosovo**, Armenia**, Kazahstan, Azerbaidjan, Estonia, Cipru, Insulele Feroe, Letonia, Lituania

Urna 5: Moldova, Malta, Andorra, Gibraltar, Liechtenstein, San Marino

* Echipe care vor juca în „sferturile” Ligii Naţiunilor şi vor fi repartizate în grupe în funcţie de rezultat.

** Echipe care în martie 2025 vor juca în meciurile de promovare/retrogradare din Liga Naţiunilor.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

nationala fotbal campionat meci
Întrebarea zilei
SONDAJ: Veţi merge duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani...
Fanatik.ro
Publicat 27.11.2024
Cea mai nouă melodie de la Voltaj, în contextul fenomenului Georgescu: Yo, apa...
spotmedia.ro
Publicat 28.11.2024
Călin Georgescu, efectul moștenirii Caraman
spotmedia.ro
Publicat 27.11.2024
Ce mașină conduce Călin Georgescu, candidatul care a strâns peste două...
Gandul
Publicat 27.11.2024
Câte milioane de euro va plăti amendă TikTok pentru Călin Georgescu....
Adevărul
Publicat 28.11.2024
Chefi la cuțite, 27 noiembrie 2024. Cine a câștigat a opta amuletă. Ce...
A1
Publicat 27.11.2024
Horoscopul zilei de 29 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 28.11.2024
Călin Georgescu a fost favorizat de TikTok, conform CSAT. Cum a ajuns, de fapt,...
spynews.ro
Publicat 28.11.2024
Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute...
GSP
Publicat 28.11.2024
Decizie istorică: CCR cere renumărarea voturilor de la alegerile prezidențiale...
Click.ro
Publicat 28.11.2024
Cele mai sigure țări din lume în caz de război nuclear. De ce sunt mai ferite...
Useit
Publicat 28.11.2024
Cine ar fi omul din spatele lui Călin Georgescu de pe Tik Tok. Bărbatul ar fi...
Redacţia.ro
Publicat 26.11.2024
Cristian Tudor Popescu despre o eventuală anulare a primului tur: „Ar fi o...
libertatea.ro
Publicat 27.11.2024
Taylor Swift a mărturisit că „emoțiile ei au devenit destul de puternice”,...
ZU
Publicat 28.11.2024
Mere umplute cu fructe uscate și cereale, coapte în cuptor
Hello taste
Publicat 28.11.2024
5 activități periculoase pentru copii, potrivit medicilor de la Urgențe
Deparinti
Publicat 28.11.2024
Economiștii, avertisment legat de rezultatele la prezidențiale. Ar putea arunca...
ziare.com
Publicat 28.11.2024
Camila Sodi a publicat mai multe imagini și filmulețe cu Ernestina Sodi din...
Happy
Publicat 28.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce efecte secundare poate avea consumul de pâine. Care sunt circumstanțele în...
Medicool
Publicat 28.11.2024