Antena Meniu Search
x

Curs valutar

FCSB amendată cu 50.000 lei după meciul cu Olympiacos, final 0-0. 12 suporteri au primit interdicție de un an pe stadioane

Clubul de fotbal FCSB a fost amendat cu 50.000 de lei, sumă aplicată pentru nerespectarea reglementărilor în organizarea meciul de joi cu Olimpiakos FC. 12 persoane au primit interdicție de un an pe stadioane, în urma manifestărilor lor pe stadion sau în afara acestuia.

de Redactia Observator

la 29.11.2024 , 10:28

FCSB FCSB amendată cu 50.000 lei după meciul cu Olympiakos - Profimedia

Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate joi seara, pe teren propriu, scor 0-0, cu formaţia greacă Olympiacos Pireu, în Europa League. Bucureştenii au ajuns la zece puncte în clasamentul competiţiei.

Pe Arena Naţională, prima fază mai periculoasă a venit abia în minutul 19, când Rodinei a şutat de la distanţă, dar Târnovanu a prins balonul. Ngezana nu a mai putut continua, accidentându-se, şi a fost înlocuit la jumătatea primei părţi. În minutul 36 Olaru a trimis primul şut pe spaţiul porţii pentru bucureşteni, iar Şut şi-a încercat şansa cu un trasor din afara careului, la ultima fază a primei reprize, dar nu a nimerit poarta şi la pauză s-a intrat cu scor alb.

Repriza secundă a început cu bucureştenii făcând pressing în atac. Bîrligea şi Miculescu au fost blocaţi înaintea şutului, dar echipa lui Charalambous a primit o lovitură grea în minutul 68, când Bîrligea a primit cartonaş roşu, potrivit News. El Kaabi a şutat peste poartă, din poziţie bună, în minutul 69. În minutul 80 un contact între Mihai Popescu şi Yaremchuk s-a încheiat cu jucătorul ucrainean lovit la nas şi sângerând, el fiind înlocuit după această fază. Grecii au dominat finalul de meci, însă bucureştenii s-au apărat exemplar şi meciul s-a terminat 0-0.

Articolul continuă după reclamă

FCSB, amendată cu 50.000 de lei

Pe acelaşi subiect

Pe lângă amenda aplicată FCSB, au fost aplicate și sancțiuni societății de pază care a asigurat securitatea la meci, pentru nerespectarea obligațiilor legale. În total, s-au dat 15 sancțiuni, în valoare de 64.500 de lei, iar alte 12 persoane au fost interzise pe stadioane pentru un an.

Un alt aspect important a fost legat de combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. Autoritățile au întocmit două acte de sesizare, iar persoanele implicate în astfel de activități ilegale ar putea ajunge în fața organelor competente pentru a răspunde conform legii.

În continuare, se fac verificări pentru identificarea și sancționarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare, mai informează Jandarmeria Română.

FCSB a ajuns la 10 puncte în Liga Europa şi este pe locul 10 în clasament

FCSB: Târnovanu - Creţu, Ngezana (Dawa 30), M. Popescu, Radunovic - Edjouma, Şut - Miculescu, Olaru, Fl. Tănase (D. Popa 82) – Bîrligea. ANTRENOR: Elias Charalambous

OLYMPIACOS: Tzolakis – Costinha (Santiago Hezze 63), Retsos, Pirola, F. Ortega - Mouzakitis, Dani Garcia (Velde 77) - Rodinei, Kostoulas (Yaremchuk 77; Serio Oliveira 85), Masouras (Willian 63) - El Kaabi. ANTRENOR: Jose Luis Mendilibar

Cartonaşe galbene: FL. Tănase 40, Bîrligea 53, Edjouma 90+2, Târnovanu 90+3, D. Popa 90+5 / Retsos 49

Cartonaş roşu: Daniel Bîrligea (FCSB) min. 68

Arbitri: Sebastian Gishamer - Roland Riedel. Santino Schreiner

Arbitri VAR: Manuel Schuttengruber - Walter Altmann

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că România se îndreaptă spre o direcţie bună?
Observator » Sport » FCSB amendată cu 50.000 lei după meciul cu Olympiacos, final 0-0. 12 suporteri au primit interdicție de un an pe stadioane