Rapid - FCSB 4-0. Victorie răsunătoare a giuleştenilor, pe Arena Naţională, în faţa a 43.000 de spectatori
Rapid - FCSB s-a terminat cu victoria răsunătoare a giuleştenilor, scor final 4-0, sâmbătă seară. Partida Rapid București-FCSB s-a disputat pe Arena Națională și a fost câștigată de gazde, 4-0. Scorul a fost deschis în minutul 33 de Paul Iacob, iar Albion Rrahmani a mărit avantajul în minutul 53. Ermal Krasniqi a înscris în minutul 74 pentru 3-0, iar Rrahmani a punctat din nou în minutul 82.
De Redactia Observator la 09.03.2024, 22:02Rapid - FCSB, 4-0, pe Arena Naţională. Victorie pentru Rapid, sâmbătă seară, după meciul împotriva FCSB. Înainte de acest duel, FCSB era pe primul loc în Liga 1, cu 64 de puncte. De cealaltă parte, giuleștenii lui Cristiano Bergodi au ajuns, în urma victoriei, pe poziția a doua în clasament, cu 55 de puncte.
Rapid - FCSB 4-0, pe Arena Națională
Rapid - FCSB a avut loc sâmbătă, de la 20.00, pe Arena Națională din Capitală. Aflată la 12 puncte în spatele liderului FCSB, Rapid şi-a pus speranţa ca acest meci să reducă distanța în ultima etapă din sezonul regulat. A fost cea de-a 11-a partidă cu peste 40.000 de fani la meciurile din Liga 1 disputate în ultimii 12 ani și jumătate, de când s-a deschis Arena Națională.
Jandarmeria Capitalei a anunțat că va lua măsuri pentru deplasarea în condiţii de siguranţă a suporterilor la și de la stadion, precum şi pentru asigurarea unui climat de siguranţă la nivelul Capitalei. Spectatorii au avut acces în stadion începând cu ora 17.00, doar pe baza biletelor sau invitațiilor, alături de un document de identitate.
- Formula 1: Max Verstappen a câștigat fără emoții Marele Premiu al Arabiei Saudite. Cursa a fost LIVE în AntenaPLAY
- Formula 2™: Enzo Fittipaldi a câștigat Marele Premiu al Arabiei Saudite, după o cursă nebună la Jeddah
- FC Botoşani - Farul 0-0. Gheorghe Popescu: "Am suferit pentru a intra în play-off. Sper să ne revenim"
Accesul suporterilor echipei FC Rapid București în complexul sportiv s-a făcut prin bd. Pierre de Coubertin și str. Maior Ion Coravu, pentru Tribuna I, Tribuna II și Peluza I Nord, în timp ce accesul suporterilor echipei FCSB s-a făcut prin bd. Basarabia, pentru Peluza II Sud.
Societatea de Transport București și Metrorex au informat că programul de circulație al tuturor liniilor de transport în comun și al trenurilor de metrou, care defluiesc din zona stadionului, va fi unul normal. 17 suporteri gazdă și 21 de suporteri oaspeți se află sub interdicția participării la meciurile de fotbal.
Echipele de start la meciul Rapid – FCSB
Înainte de acest duel, FCSB era pe primul loc în Liga 1, cu 64 de puncte. De cealaltă parte, giuleștenii lui Cristiano Bergodi erau pe poziția a 3-a, cu 52 de puncte.
Rapid: Aioani – Braun, Săpunaru, Iacob, Bădescu – Hromada, Hasani, Oaidă – Krasniqi, Rrahmani, Papeau
Rezerve: Drăghia – Borza, I. Cristea, Dr. Grigore, Djokovic, Al. Albu, Petrila, Funsho, El Sawy, Cîrjan, Burmaz, Onea
Antrenor: Cristiano Bergodi
FCSB: Târnovanu – V. Crețu, Dawa, Ov. Popescu, Radunovic – Olaru, Ad. Șut, Lixandru – Oct. Popescu, Al. Băluță, Fl. Coman
Rezerve: A. Vlad – Panțîru, Miculescu, Pandele, Luis Phelipe, Antwi, Chiricheș, M. Toma, M. Laszlo, M. Manolache, Alhassan, D. Popa
Antrenor: Elias Charalambous