Rușii, sancționați și de FIFA. Fără meciuri internaționale în Rusia, nu se va folosi drapelul țării şi nu se va intona imnul
FIFA a anunţat, duminică seară, primele sale decizii împotriva Rusiei în contextul atacării Ucrainei de către ruşi.
De Redactia Observator la 27.02.2022, 22:47Astfel, forul mondial a hotărât următoarele:
- Pe teritoriul Rusiei nu va avea loc nicio competiţie internaţională, iar meciurile “de acasă” se vor juca pe teren neutru şi fără spectatori.
- Federaţia care reprezintă Rusia va participa la orice competiţie cu numele “Football Union of Russia (RFU)”, nu ca “Rusia”
- La meciurile la care participă echipe din Rusia nu se va folosi drapelul Rusiei şi nu se va intona imnul Rusiei.
- Cum explică Roman Abramovici decizia de a renunţa la conducerea clubului Chelsea
- Marius Vizer, șeful Federaţiei Internaţionale de Judo, a decis ca Vladimir Putin să nu mai fie preşedinte de...
- Polonia nu vrea să joace meciul de baraj cu Rusia pentru CM din Qatar: "Destul cu vorba, este timpul să acţionăm"
FIFA discută cu UEFA despre sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei
FIFA a precizat că discută în continuare cu CIO, UEFA şi alte organizaţii sportive pentru stabilirea unor măsuri sau sancţiuni suplimentare, inclusiv o “potenţială excludere din competiţii”, măsură care ar putea fi aplicată dacă situaţia nu se va îmbunătăţi rapid.
În ceea ce priveşte barajul pentru Cupa Mondială, FIFA a precizat că a luat notă de poziţiile exprimate în social media de federaţiile din Polonia, Cehia şi Suedia, care nu vor să joace împotriva Rusiei, şi a început un dialog cu federaţiile respective. “FIFA va răsmâne în contact cu acestea pentru a încerca să găsească împreună cu federaţiile o soluţie potrivită şi acceptabilă”, a adăugat forul.
Forul s-a declarat solidar cu toţi cei afectaţi de ce se întâmplă în Ucraina şi a făcut un apel pentru pace şi dialog constructiv urgent.