Cum explică Roman Abramovici decizia de a renunţa la conducerea clubului Chelsea
Miliardarul rus Roman Abramovici a anunţat, sâmbătă seară, într-un comunicat, că le încredinţează conducerea grupării Chelsea administratorilor fundaţiei clubului.
“În cei aproape 20 de ani de când sunt proprietarul Chelsea FC, am văzut mereu rolul meu ca de un custode al clubului, al cărui rol este să se asigure că avem atât tot succesul posibil astăzi şi construim pentru viitor, totodată jucând un rol pozitiv în comunităţile noastre. Am luat mereu decizii ţinând cont de interesul clubului. Sunt în continuare dedicat acestor valori. De aceea astăzi le încredinţez administratorilor fundaţiei caritabile Chelsea administrarea şi grija Chelsea FC. Consider că ei sunt în prezent în cea mai bună poziţie pentru a avea grijă de interesele clubului, jucătorilor, stafului şi fanilor”, a precizat Abramovici.
Roman Abramovici a luat această decizie în contextul valului de critici care vizează Rusia din cauza atacării Ucrainei de către armata lui Vladimir Putin, transmite news.ro.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰