Antena LIVE

Curs valutar

Simona Halep a învins-o a treia oară pe Gabriela Ruse şi urmează să joace în sferturi, la Dubai, cu Ons Jabeur

Simona Halep, locul 23 WTA, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 500 de la Dubai, după ce a învins-o, miercuri, cu scorul de 6-3, 6-2, pe Elena-Gabriela Ruse, locul 59 WTA, venită din calificări, notează news.ro.

De la 16.02.2022, 21:12
WhatsApp
Profimedia

Cele două jucătoare române au oferit puţin spectacol în meciul lor de la Dubai, al treilea între ele, unul cu multe greşeli şi de o parte şi de cealaltă a fileului. Ruse, cu un bandaj mare pe coapsa stângă şi afectată fizic de meciurile anterioare disputate la acest turneu, a început slab, a greşit mult şi i-a permis Simonei Halep să ia repede un avantaj de două break-uri. La rândul ei, fostul lider mondial a evoluat sub prestaţia precedentă, din meciul cu Alison Rsike, a servit mult mai slab şi a amânat finalul setului I.

Halep a câştigat contra serviciului în primul ghem, a repetat break-ul în al cincilea şi a pus 4-1 pe tabelă. La acest scor, Ruse a etalat jocul cu care bătut-o pe Paula Badosa în turul anterior, fiind agresivă şi atacând marginile laterale ale terenului. Halep a fost pusă sub presiune, nevoită să alerge dintr-o parte în alta a terenului şi să greşească. Sportiva de 24 de ani a luat un brreak, şi-a făcut serviciul şi a fost la două puncte de 4-4. Din păcate pentru ea, momentele magice din jocul ei s-au încheiat repede şi Gabriela a continuat cu risipirea punctelor. Au fost cinci ghemuri obţinute la rând de Halep şi, după primele două, setul i-a revenit, cu 6-3, după 34 de minute.

Simona Halep, 30 de ani, şi Ons Jabeur, 27 de ani, s-au mai întâlnit de două ori până acum

La 0-3 în setul a doilea, Ruse a reuşit să câştige pentru prima dată în partidele cu Simona Halep un al patrulea ghem. Ea l-a reuşit şi pe al cincilea, la 1-4, dar a trebuit să se recunoască învinsă, după 2-6 şi după 68 de minute. În faza următoare, Halep va evolua, joi, nu înainte de ora 17.00, cu Ons Jabeur din Tunisia, locul 10 WTA şi cap de serie numărul 8, care a întrecut-o, tot miercuri, cu 6-3, 6-1, pe americanca Jessica Pegula, locul 41 WTA, după o partidă de 67 de minute.

Simona Halep, 30 de ani, şi Ons Jabeur, 27 de ani, s-au mai întâlnit de două ori până acum. În 2020, tot la Dubai, în turul al doilea, românca a câştigat cu 1-6, 6-2, 7-6 (7). Sportiva din Constanţa avea să câştige atunci a doua oară trofeul, după ediţia din 2015. În 2018, la Beijing, în turul I, Simona Halep a abandonat meciul cu sportiva tunisiană, după primul set, pierdut cu 1-6. La actuala ediţie a turneului de la Dubai, calificarea în sferturi este recompensată cu un premiu de 17.500 de dolari şi cu 100 de puncte WTA.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

dubai simona halep tenis
Întrebarea zilei
Credeți că România va reuși să atenueze efectele tarifelor vamale impuse de Donald Trump?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025