Antena LIVE

Simona Halep, la prima finală din 2021, la Transylvania Open. Adversara ei va fi Anett Kontaveit

Simona Halep, locul 18 WTA şi cap de serie numărul 1, s-a calificat în finala Transylvania Open, după ce a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-0, 6-1, pe ucraineanca Marta Kostiuk, locul 55 WTA şi cap de serie numărul 6, notează news.ro.

De la 30.10.2021, 18:24
Profimedia

Halep a luat-o tare pe Kostiuk încă de la început, cu lovituri puternice, care au ţinut-o permanent în mişcare pe adversară. După două break-uri, în primul şi al treilea ghem, şi după ce a salvat o minge de rebreak, fostul lider WTA a ridicat scorul al 3-0. În pauza care a urmat, ucraineanca a cerut time-out medical pentru probleme la coapsa dreaptă. Kostiuk a continuat meciul cu un bandaj mare la picior, dar evoluţia ei a fost clar afectată de accidentare.

Au urmat alte trei ghemuri câştigate uşor de jucătoarea română, care nu a slăbit ritmul şi a reuşit "bagel-ul", după 28 de minute de joc. Kostiuk a continuat meciul şi a reuşit să câştige un prim ghem pe propriul serviciu, în setul al doilea. Cu deplasarea pe teren redusă la cote minime, sportiva din Ucraina a refuzat să abandoneze, dar nu a putut mai mult, pentru că rivala ei şi-a păstrat concentarea şi nu a mai lăsat nimic să-i scape din mână. Simona Halep a luat setul secund cu 6-1, după o oră de la start.

Ea va evolua în ultimul act, pentru prima dată la un turneu în acest an, cu Anett Kontaveit din Estonia, locul 14 WTA şi cap de serie numărul 2. Cele două jucătoare s-au întâlnit de trei ori şi de fiecare dată a câştigat Halep în două seturi. Ultimul meci a avut loc la ediţia din 2020 a Australian Open, în sferturi, scor 6-1, 6-1. Celelalte partide au fost în 2017 la Roma, în sferturi, scor 6-2, 6-4, şi la Miami, în turul al treilea, scor 6-3, 6-0. Calificarea în finală la Cluj-Napoca este recompensată cu un premiu de 16.398 de dolari şi cu 180 de puncte WTA. Câştigătoarea turneului va primi 29.200 de dolari şi 280 de puncte WTA.

Finalele jucate până acum de Simona Halep sunt următoarele

Pe acelaşi subiect

Titluri WTA de simplu: 22 - Roma (Premier 5), Praga (WTA International), Dubai (Premier) - 2020, Wimbledon (Grand Slam) - 2019, Montreal (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Shenzhen (WTA), toate trei în 2018, Madrid (Premier Mandatory), în 2017, Montreal (Premier 5), Bucureşti (WTA), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2016, Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), 's-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul "mic" al campioanelor), toate cele şase în 2013;

Finale WTA de simplu: 17 - Madrid (Premier Mandatory), Doha (Premier) - 2019, Cincinnati (Premier 5), Roma (Premier 5), Australian Open (Grand Slam) - în 2018, Beijing (Premier Mandatory), Cincinnati (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Roma (Premier 5) - în 2017, Rogers Cup (Toronto), Cincinnati (ambele de categorie Premier 5) - în 2015, WTA Finals - Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory) - toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 şi Fes (WTA), în 2011 şi 2010.

Ți-a plăcut acest articol?

simona halep transylvania open anett kontaveit
Întrebarea zilei
Când ţineţi post negru, renunţaţi inclusiv la apă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Animalul din România pe care suntem obligați să-l vindem la export. Îl...
Fanatik.ro
Publicat 03.05.2024
Fabrica din România care a uimit întreaga lume. A inventat un sistem pentru care...
Fanatik.ro
Publicat 03.05.2024
Un nou test de sânge poate detecta osteoartrita cu până la opt ani înainte ca...
spotmedia.ro
Publicat 03.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Motivele uciderii lui Corneliu Zelea Codreanu. Cine l-a vrut mort pe liderul legionar
Adevărul
Publicat 03.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 4 mai 2024. Gemenii sunt sfătuiți să nu mai amâne...
CaTine
Publicat 03.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Averea lui Bill Gates nu a mai fost atât de mică în 34 de ani. Ce a ajuns...
Useit
Publicat 03.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot...
ziare.com
Publicat 02.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Cum apar afecțiunile gastrointestinale. Cauze, simptome, metode de prevenție și...
Medicool
Publicat 03.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024