Stratul de ozon se vindecă și și-ar putea reveni complet în următorii 20 de ani. Cum au reușit statele să evite o catastrofă la nivel global

Organizaţia Naţiunilor Unite vine cu primele veşti bune în lupta cu poluarea: gaura de ozon a Pământului începe să se vindece. Totuşi, va fi nevoie de două decenii pentru ca stratul să se refacă şi doar dacă guvernele lumii vor continua acţiunile de eliminare a substanţelor care îl afectează. Pierderea stratului de ozon ne-ar fi expus pe toţi la razele ultraviolete ale soarelui, ceea ce ne-ar fi afectat atât vederea, cât şi pielea. Apariţia unei găuri de ozon a fost remarcată încă din anul 1980, dar a durat 9 ani până când marile industrii ale lumii au semnat un acord prin care s-au eliminat până acum  99 % dintre substanţele chimice periculoase, utilizate ca solvenţi sau agenţi frigorifici.

• UE pregătește contramăsuri la taxele vamale anunţate de Trump. Ursula von der Leyen: "Este o lovitură majoră pentru economia mondială"

Ozonul este stratul atmosferic ce protejează planeta de radiaţiile ultraviolete, iar constatarea că au apărut "găuri" în acest strat protector a fost considerată cândva cel mai de temut pericol în materie de mediu cu care se confruntă omenirea. Dar pierderea stratului de ozon, care risca să expună oamenii la razele ultraviolete nocive ale soarelui, este pe cale să fie complet recuperată până în 2040 în întreaga lume, cu excepţia regiunilor polare, potrivit raportului ONU. La poli va dura ceva mai mult - stratul de ozon îşi va reveni complet până în 2045 în Arctica şi până în 2066 în Antarctica.

După ce în anii '80 s-a dat alarma în privinţa pierderii stratului de ozon, acest fenomen s-a ameliorat constant în urma Protocolului de la Montreal din 1989, un acord internaţional ce a contribuit la eliminarea a 99% din substanţele chimice care epuizează stratul de ozon, cum ar fi clorofluorocarburile (CFC) ce erau folosite ca solvenţi şi agenţi frigorifici.

Cel mai de succes tratat de mediu din istorie

ONU a declarat că măsurile luate în privinţa stratului de ozon au ajutat, de asemenea, la răspunsul în faţa crizei climatice, pentru că CFC-urile sunt, totodată, gaze cu efect de seră, iar utilizarea lor necontrolată în continuare ar fi crescut temperatura globală cu până la 1 grad Celsius până la mijlocul secolului, agravând o situaţie deja îngrijorătoare, întrucât celelalte gaze ce încălzesc planeta nu sunt încă în scădere.

"Acţiunea privind ozonul creează un precedent pentru acţiunea în domeniul climei", a declarat Petteri Taalas, secretarul general al Organizaţiei Meteorologice Mondiale, care a prezentat luni raportul de activitate, realizat o dată la patru ani. "Succesul nostru în eliminarea treptată a substanţelor chimice care consumă ozon ne arată ce se poate şi ce trebuie făcut de urgenţă pentru a ne îndepărta de combustibilii fosili, pentru a reduce gazele cu efect de seră şi a limita astfel creşterea temperaturii", a arătat expertul.

Răspunsul global unitar pentru a face faţă CFC-urilor înseamnă că Acordul de la Montreal ar trebui să fie considerat "cel mai de succes tratat de mediu din istorie şi oferă o încurajare că ţările lumii se pot reuni, pot lua decizii şi pot acţiona în consecinţă", spune David Fahey, cercetător la National Oceanic and Atmospheric Administration (NOAA), autorul principal al noii evaluări.

Progresul nu a fost întotdeauna lin - în 2018, oamenii de ştiinţă au detectat o creştere a utilizării de CFC, care a fost urmărită până în China şi, în cele din urmă, remediată. Între timp, înlocuirea CFC cu un alt grup de substanţe chimice industriale, hidrofluorocarburile (HFC), a fost şi ea problematică, deoarece HFC sunt gaze cu efect de seră şi a fost nevoie de un alt acord internaţional, încheiat la Kigali, pentru a limita utilizarea lor.

Fahey a arătat că, fie şi în cazul unei acţiuni globale rapide de combatere a CFC-urilor, substanţele chimice persistă în atmosferă timp de aproape un secol. "Este ca şi cum ai aştepta ca vopseaua să se usuce, trebuie să aştepţi ca natura să îşi facă treaba şi să elimine aceste substanţe chimice", a spus el.

Provocarea în cazul altor gaze cu efect de seră, cum ar fi dioxidul de carbon, este însă şi mai mare, deoarece acestea rămân în atmosferă mult mai mult timp şi, spre deosebire de CFC, care au fost produse de doar câteva companii, emisiile provenite de la combustibilii fosili sunt mult mai răspândite şi sunt prezente în aproape toate activităţile societăţii. "CO2 are un alt ordin de mărime în ceea ce priveşte longevitatea sa, ceea ce ne dă de gândit", a spus specialistul. "A face ca fiecare persoană de pe planetă să înceteze să mai ardă combustibili fosili este o provocare complet diferită", recunoaşte cercetătorul.