2.500 de foci caspice, găsite moarte în sudul Rusiei. Poluarea masivă ar putea fi una dintre cauzele dezastrului
Aproximativ 2.500 de cadavre de foci au fost descoperite pe malul Mării Caspice în republica autonomă Daghestan din Rusia, scrie Agerpres.
![2.500 de foci caspice, găsite moarte în sudul Rusiei. Poluarea masivă ar putea fi una dintre cauzele dezastrului 2.500 de foci caspice, găsite moarte în sudul Rusiei. Poluarea masivă ar putea fi una dintre cauzele dezastrului](https://img.observatornews.ro/0/2022/12/5/500648/untitled-4852ebcd.webp?w=430&f=2&v=2)
Autorităţile ruse au declarat duminică că au fost descoperite până la 2.500 de cadavre în mai multe locuri şi în apropiere de Makhachkala, capitala de coastă a Daghestanului din Caucazul de Nord.
Sâmbătă se afirma că ar fi aproximativ 700 de foci moarte, iar autorităţile au publicat înregistrări video şi fotografii. Cauza morţii acestor animale protejate a fost iniţial neclară. Investigaţiile erau în curs de desfăşurare, autorităţile estimând că numărul cadavrelor ar putea creşte.
"Aceasta este cea mai mare mortalitate în masă a focilor caspice din ultimii zece ani. Motivele vor fi stabilite în urma efectuării testelor de laborator al materialului patologic al animalelor moarte", au declarat autorităţile, potrivit agenţiei de ştiri TASS.
- Lei de mare californieni, foci și pinguini Humboldt, în premieră la Grădina Zoo din Braşov
- Zi de foc pentru trupele ucrainene. Peste 260 de atacuri ruseşti, din toate direcţiile, la Pokrovsk
- Cel mai ambiţios proiect al omenirii. Un milionar anonim finanţează crearea primei aşezări umane subacvatice
- Proiectul lui Zelenski, distrus din faşă. Polonia anunţă că UE nu va înfiinţa o armată a Europei
- Rheinmetall şi Romarm ar putea construi o fabrică de pulberi în România. Angel Tîlvăr, discuţie cu CEO-ul...
Foca caspică, o specie pe cale de dispariție
Foca caspică este o specie pe cale de dispariţie şi se află sub protecţie specială. Populaţia sa a scăzut cu aproximativ 90% în ultimii 100 de ani, potrivit activiştilor pentru drepturile animalelor.
Poluarea este în creştere în Marea Caspică, de unde se extrage petrol. Potrivit experţilor, animalele mor din cauza scurgerilor de petrol, a braconajului şi a pescuitului excesiv.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰