Antena LIVE
Video

Ultima versiune a legendarului joc Tetris, bucuria generaţiei cu cheia la gât în anii '90, este făcut de români

​Romania începe să îşi câştige locul în faţă în industria mondială a jocurilor video. Nu suntem doar organizatori de competiţii de gaming, ci şi creatori. Ultima versiune a jocului Tetris, bucuria generaţiei cu cheia la gât în anii '90, este făcută de români. 

De la 01.10.2021, 22:14

Dan Pavel, reporter Observator: Cea mai nouă varianta de Tetris, celebrul joc pe care îl știm din anii '90, se face în București. Am venit la studioul de gaming din Piață Charles de Gaulle, să mă întâlnesc cu băieții deștepți care lucrează la versiunea asta. 

Unul dintre cele mai populare şi simple jocuri din toate timpurile, Tetrisul are o poveste complicată. A fost inventat în anii 80 de un inginer rus, dar popularitatea şi-a câştigat-o în lumea occidentală. Tot britanicii şi americanii au fost şi cei care au făcut bani mulţi de pe urma lui. În România, Tetrisul a fost bucuria copiilor în anii '90.

Ionuț Solomon, Creative Director Amber: Nu vorbim totuși de orice joc, vorbim de jocul copilăriei. Ai așa o senzație specială, vreo nostalgie că lucrezi la Tetris. Bineînțeles că o am, nu m-aș fi gândit niciodată să ajung să lucrez, să-mi depun tot efortul acolo.

25 de oameni au lucrat la noul joc Tetris. O parte din ei de la Bucureşti

Pe acelaşi subiect

Dan Pavel, reporter Observator: Am venit pentru o demonstrație, să îmi arăți cum se joacă Tetris. Avem nevoie de net?

Ionuț Solomon, Creative Director Amber: Pai, n-ai nevoie neapărat de internet, decât atunci cand îl descarci.

În industria mondială de gaming, România s-a aşezat deja la masa bogaţilor. Un turneu major de jocuri video este programat pentru data de 7 octombrie, pe Arena Naţională.

Ionuț Solomon, Creative Director Amber: E foarte aproape să înceapă The Internațional, un turneu care e probabil Champions League-ul jocurilor pe calculator, un turneu cu premii foarte mari, găzduit de Arena Națională. Am dat fotbalul pe jocuri, pe Dota 2.

În România sunt peste 100 de studiouri de gaming în care lucrează 6.000 de specialişti şi care, anul trecut, a generat o cifră de afaceri de 200 de milioane de dolari. 

Ți-a plăcut acest articol?

gaming joc progrmatori romani
Întrebarea zilei
Veţi participa la Slujba de Înviere?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Ce se mănâncă, de fapt, în prima zi de Paște. Aduce noroc și prosperitate
Fanatik.ro
Publicat 04.05.2024
Cuvintele din limba română pe care foarte multă lume le folosește greșit. Ce...
Fanatik.ro
Publicat 04.05.2024
Un nou test de sânge poate detecta osteoartrita cu până la opt ani înainte ca...
spotmedia.ro
Publicat 03.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii:...
Adevărul
Publicat 04.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 5 mai 2024. Taurii trebuie să aibă grijă la prietenii....
CaTine
Publicat 04.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Care a fost prima mâncare consumată în spațiu. Puțini s-ar fi așteptat la...
Useit
Publicat 04.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de merișoare. Efectele acestei băuturi...
Medicool
Publicat 04.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024