Ardelenilor le place atât de mult slănina, încât au şi un festival dedicat acestui preparat. SlanăFest a ajuns la a 10-a ediție
Slănina a fost vedeta weekendului, la Cluj-Napoca. Zeci de producători din ţară şi-au expus produsele în cadrul unui festival devenit deja de tradiţie - SlanăFest. Produsele din carne de mangaliţă au fost cele mai apreciate, la cea de-a zecea ediţie. Dar şi slănina condimentată cât mai inventiv.
De Redactia Observator la 14.03.2022, 07:59Ardelenilor le place atât de mult slănina, încât au şi un festival creat în jurul acestui preparat. Cea de-a zecea ediţie a SlanăFest a avut loc în weekend, la Cluj-Napoca. Producătorii au afişat marfa cea mai bună, iar vizitoatorii au avut ce alege. Slănină de toate soiurile, dar şi jumări, cârnaţi, sau chiar untură - toate expuse pentru degustare.
Ganscă Aurora, producător: Am venit cu multe alte produse, o șuncă foarte bună, o pastramă, un salam care e deosebit, salam tăiat la bardă, maturat foarte bine.
Dan Limbăşan, producător: Vorbim de SlanăFest şi în principal slănina de mangaliţă. Vedeţi şi semnul păcii acolo, ca să fim în ton cu ceea ce se întâmplă.
Festivalul a culminat şi cu un concurs - zece producători s-au supus judecăţii unui juriu format din mâncăi numai unul şi unul.
- Condimentată, afumată sau pusă la jar: Slănina rămâne aperitivul preferat de români pentru masa de Crăciun
- După două zile de fripturi şi sarmale, românii au schimbat meniul. Cherhanalele de la malul mării nu duc lipsă...
- Portul popular românesc a ajuns la Expo Dubai 2022: Iulia Ghenea şi Emilia Tudoran au reinventat ia tradiţională
Iulia Drăguţ, organizator: Gustul este cel care cântăreşte cel mai mult în decizia pe care noi o vom lua privitoare la căştigătorul concursului.
Dan Limbăşan, producător: Fiecare are reţeta lui, dar eu păstrez reţetele pe care le ştiu din secolul trecut. Eu le fac exact cum le făceau bunicii mei în secolul trecut.
Pe lângă reţetă e important şi felul în care a fost crecut animalul.
Reporter: Cum trebuie crescut porcul?
Ganscă Aurora, producător: Cu produse sănătoase, cereale care sunt crescute în fermele noastre.
Pe lângă slănină şi mezeluri, la târg au mai putut fi degustate brânzeturi, dar şi dulciuri sau băuturi alcoolice