"Este foarte frumos şi surprinzător". Turişti străini impresionaţi de tradiţiile şi obiceiurile din Maramureş. A fost ca o întoarcere în timp
Tradițiile și obiceiurile au fost puse la rang de cinste, din nou, în judeţul Maramureş. Îmbrăcați în haine populare, păstrătorii de zestre au cântat şi au dansat la fel cum o făceau şi cu sute de ani în urmă. De la eveniment nu au lipsit nici turiştii veniţi din toată lumea pentru a călători, alături de petrecăreţi, în trecut.
De Simona Vasiac la 24.08.2023, 10:03În sunet de bucium şi acompaniaţi de cetără...aşa a început celebra Horă de la Prislop. Au fost zile în care muzica tradiţională, costumele şi dansul au dus vizitatorii cu sute de ani în urmă.
Turistă străină: Este foarte frumos şi surprinzător. Nu am văzut festivalul încă, dar sper ca dansurile să fie frumoase. Sunt sigură că aşa va fi, cu toate costumele.
O întoarcere în timp
Evenimentul a atras turişti din toate colţurile lumii. Curioşi să înţeleagă tradiţiile româneşti şi să se bucure de o petrecere într-o zonă de poveste, aceştia au participat cu entuziasm la ateliere. Cel mai căutat loc a fost tabăra dacică.
- "Labirintul" ascuns din inima Carpaților Orientali. Localnicii îi spun Cheile Moara Dracului
- Comoara ascunsă sub munţii Pădurea Craiului: Este unică în Europa şi a doua în lume şi a fost descoperită...
- Cât costă o cămașă tradițională, lucrată manual în cel mai vizitat sat din Maramureș. Turiștii fac coadă...
Marius Ardelenau, Muzeul de Istorie Maramureş: Avem diferite ateliere: de olărit, de fierărit, de prezentare vestimentaţie civilă şi militară dacică. Oamenii vor să vadă armele, cum se luptau dacii, şi mai ales pot să probeze aceste echipamente.
Iulius are 12 ani şi, îndrăgostit de istoria dacilor, abia a aşteptat să îmbrace vestimentaţia pe care aceştia o foloseau în lupte. Bucuroşi au fost şi cei care au văzut meşteşugarii tradiţionali în acţiune.
Vizitator: Ne uităm la lucru la forjă, cum se lucra demult. Face cuţine, care se făceau acum 100 de ani. Lucrează fain, îmi place. Suntem curioşi să vedem şi noi ce lucruri vedem.
Hora de la Prislop s-a aflat la cea de-a 51 ediție, iar evenimentul a avut loc în Pasul montan care face legătura dintre județele Maramureș și Suceava.