Hotelul de lux care rambursează cazarea turiștilor dacă plouă în timpul vacanței. Ce condiții trebuie să îndeplinească
În țara în care plouă în medie 171 de zile pe an, o inițiativă curajoasă atrage atenția turiștilor. Un hotel este dispus să ramburseze o noapte de cazare, în cazul în care fenomenul natural strică vacanța oaspeților, scrie CNN.
De Redactia Observator la 04.03.2024, 10:58
InterContinental Singapore, un hotel de cinci stele, anunță că va rambursa o noapte de cazare, dacă activitățile turiștilor vor fi afectate de ploaie.
„Discutam cu un grup de prieteni despre ce ar putea fi inovat în cazul călătoriilor de lux, iar unul dintre ei a glumit că capacitatea de a garanta vremea bună”, a declarat directorul general al hotelului, Andreas Kraemer, pentru CNN. De la o discuție între prieteni până la implementarea unui astfel de concept nu a fost decât un pas.
Totuși, există anumite condiții. InterContinental nu va oferi bani înapoi de fiecare dată când plouă. Conform unui comunicat de presă al hotelului, rambursarea va fi posibilă atunci când „durata ploii depășește 120 de minute cumulative în orice interval de 4 ore, în timpul zilei”. Pachetul este aplicabil doar persoanelor care se cazează în apartamentele junior, care încep de la 633 de dolari pe noapte și pentru suitele prezidențiale, de la 3.349 dolari pe noapte.
Banii vin sub formă de voucher, care trebuie cheltuit tot la InterContinental Singapore în decurs de o săptămână, iar suma pe care turiștii o primesc înapoi este echivalentă cu o noapte de cazare.
- Vacanța de Paște 2024. Destinațiile exotice alese de români: sunt dispuși să plătească și 5.000 de euro...
- Escapadă în inima munților. Locul cu peisaje de basm, unde turiștii se bucură de splendoarea naturii într-o...
- Locurile care au adus peste 2,1 milioane de străini în România în 2023. Hotelierii mizează pe două strategii...
Astfel de oferte sunt o modalitate pentru ca hotelul să-și atragă noi clienți. În Bali, o unitate de cazare populară a interzis telefoanele și alte device-uri electronice la piscină ca o modalitate de a încuraja oaspeții să se deconecteze și să se relaxeze cu adevărat.
Între timp, mai multe hoteluri și stațiuni din întreaga lume, inclusiv Park Hyatt New York, au creat camere speciale concepute pentru a obține un somn optim, dotate cu aparate care produc zgomot alb, pături și ceaiuri speciale pentru somn.