Povestea din spatele Cimitirului Vesel de la Săpânţa. "Dacii întâmpinau moartea cu râsul şi naşterea cu plânsul", spun cei mai vechi săteni

E un loc în lumea asta largă unde oamenii îi râd morţii în faţă. 800 de cruci vesel colorate, pictate naiv, cu versuri menite să îţi stârnească zâmbetul, te fac să uiţi, pentru o clipă, că pe lumea asta totu-i trecător.

• Focul Sfânt a luminat România în noaptea Învierii. Credincioșii au fost copleșiți de emoții şi plini de speranță

Pentru miile de oameni care-l vizitează, Cimitirul Vesel de la Săpânţa e doar un obiectiv turistic ce nu trebuie ratat. Pentru cei ce trăiesc acolo, însă, e un loc încărcat de pilde. Ioan Pop al lui Todiuţ crede că a avut o viaţă atât de interesantă încât propria curte ar putea ajunge obiectiv turistic. Aşa că şi-a sculptat o cruce şi şi-a săpat o groapă în grădină.

Cimitirul de la Săpânța, locul unde se râde în fața morții

Din prispa casei părinteşti, Ion Pop citeşte epitaful compus pentru a fi scrijelit pe crucea pe care deja şi-a sculptat-o. A pus la loc de cinste undiţa, că doar e pescar, fluierul, că a fost arbitru şi ustensilele din gospodărie, care i-au fost ajutor de nădejde.

Ion Pop: „Mi-o plăcut să și glumesc, cu oameni d-aceia isteți. Căci cu proştii și muții nu-i bine nici a glumi. Să mai știţi că am inventat mașina de scărmănat.”

La 75 de ani, de-al lui Todiuţ, cum îi spun vecinii, a ridicat o casă, a sădit un copac, a crescut un fecior. Şi-a trăit traiul, e pregătit pentru ce va să vie. Mai are doar două dorinţe: anul viitor să-şi vadă ansamblul popular aniversând un sfert de secol de existenţă şi, peste doi ani, să apuce nunta de aur.

De jur-împrejur, nepoţii se amuză copios ascultându-i poveştile. Le spune că nu vrea să-l caute prea mult moartea, aşa că o aşteaptă acasă. Şi tot acasă s-a tocmit cu primarul să-i fie şi locul de veci. Pe o alee pietruită, în mijlocul grădinii, a ridicat spre cer o troiță în culorile steagului României.

Ion Pop: “Aici îmi va fi casa de veci. Pământul este lângă. Până când voi merge dincoace am semănat lebeniță, vinete şi aşa mai departe. Atunci va scoate apa. Până atunci am băgat pește. Este un băiat, el va scoate apa, dar a zis să îi las peștii lui. Ăsta a fost târgul. Aici voi fi, cu pământul de acolo, acoperit aici.”

Irina, soţia sa, e plămădită din acelaşi aluat, dospit în 48 de ani de căsnicie. Moartea chiar îi va despărţi, în cele din urmă, pe soţi, pentru că Irina nu renunţă la locul de veci pe care-l are în Cimitirul Vesel, alături de familie. O tradiţie păstrată de generaţii în Săpânţa.

Ce spun oamenii despre atracția turistică bizară

Toader Trifan, turist: “Am râs foarte mult. Sunt foarte distractive.”

Crina, turistă: „Îs foarte interesante. Niște poezii foarte frumoase.”

Cimitirul a fost înființat de Stan Ioan Pătraș, iar Dumitru Pop Tincu este cel care a dus mai departe munca mentorului său.

Dumitru Pop Tincu: “Este singurul cimitir din lume, unde se zice că se râde despre moarte. Dacii întâmpinau moartea cu râsul şi naşterea cu plânsul. Deci, fiindcă, cel ce moare merge în rai şi cel ce se naşte va fi asuprit.”

Dumitru Pop Tincu e tezaur uman viu. Şi-a cautat ani la rând un ucenic. L-a aflat, culmea, în propria bătătură: ginerele său e un stră-stră-nepot de-al lui Stan Ioan Pătraş.

Ion Stan al lui Pătraș: “M-am jucat cu o bucată de lemn și m-a văzut socrul și m-a întrebat ce fac acolo. Zic, mă joc cu o bucată de lemn. Zice, nu te juca pe lemn hai și fă pă o cruce. Și așa am început.”

O cruce din Cimitirul Vesel poate cântări și 120 de kilograme. Lemnul de stejar trebuie lăsat 4 ani la uscat înainte de a întâlni dalta sculptorului. O cruce precum cele 800 din Cimitirul Vesel costă între 2.500 şi 4.000 de lei.