Antena LIVE

Curs valutar

Video

Reacţia unei turiste străine, aflată în vizită în Bucovina. Ce a impresionat-o cel mai tare

O lună până la Paşte, dar dacă vreţi sărbători autentice trebuie să vă grăbiţi. În Bucovina, pensiunile sunt rezervate deja în proporţie de 90%. Pe lângă români, tot mai mulţi turişti străini s-au îndrăgostit de zonă şi profită de primăvară să o viziteze. 

De la 03.04.2024, 22:13
WhatsApp
Vezi și:

Un mix între peisajele care îţi taie respiraţia, mâncarea delicioasă şi tradiţiile păstrate de secole, Bucovina este nelipsită de pe itinerariul turiştilor străini care ajung în ţara noastră. "Suntem impresionaţi de mânăstiri şi de picturi. Sunt foarte, foarte frumoase", spune o turistă străină. 

Vacanţă de Paşte în Bucovina

"Turiştii şi-au rezervat locuri încă de anul trecut. Deja o parte dintre zone au un grad de ocupare ridicat în special în zona mânăstirilor", a declarat Neculai Barbă, vicepreședinte CJ Suceava. "Am ajuns aici pentru că a fost accesibil şi am găsit ce ne trebuie. Linişte, condiţii ok de cazare, mâncarea excepţională", povesteşte un turist.

Nu e de mirare aşadar că pensiunile vor fi pline de sărbători. "Pe lângă peisajele spectaculoase, tradiţiile și spiritualitatea zonei, cei care ajung în Bucovina vor avea parte şi de un adevărat răsfăț culinar, bucate alese alese pline de savoare", transmite Angela Bertea, reporter Observator.

Pe acelaşi subiect

"Vorbim de preparate din oaie, miel, berbec la proţap, la ceaun pe lângă care o să avem multe alte prăduse: pască, cozonaci, prăjituri de casă. Curcan raţă, iepure pentru cei care nu mănâncă miel", spune Mărioara Hojbotă, bucătar. "Vom avea un somon cu legume înăbuşite  cu un sos ponzu. Să fie mult mai light. Sosul ponzu este un sus japonez cu foarte multe ingrediente, sos de soia, Teriyaki, usturoi, ghimbir", adaugă Petrică Abălașei, bucătar.

Va fi însă şi loc de distracţie. "Pe lângă cazare în demipensiune au acces şi la zona spa care implică piscină, saună umedă şi uscată, ciubăr, salină şi jacuzzi. Vor avea parte de o cină festivă cu muzică live, cu un spectacol de muzică populară. Mese îmbelşugate cu preparate specifice zonei şi sărbătorilor pascale", spune Angelica Onofriesei, administrator pensiune.

"În toate zonele judeţului Suceava se organizează târguri de Paşte, se organizează festivaluri. În acest an, punctul principla de atracţie va fi deschiderea unui nou traseu al Mocăniţei de la Moldoviţei, la Vatra Moldoviţei", a precizat Neculai Barbă, vicepreședinte CJ Suceava. 

Românii care vor să petreacă Paştele în inima Bucovinei plătesc pentru cazare şi masă între 3.000 şi 7.000 de lei.

Angela Bertea

Curioasă din fire, îmi place să pun întrebări și să obțin răspunsuri. Pe unele le obțin mai ușor și repede, pe altele mai dificil. Dar, îmi place și să insist, ceea ce mă conduce spre ceea ce vreau să obțin. ...

paste vacanta paste 2024 bucovina
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în ciorba falsă de burtă ca să aibă un gust deosebit. Ingredientul...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
De ce nu ar trebui să-ți faci patul imediat după ce te-ai trezit, dimineața
spotmedia.ro
Publicat 19.11.2024
Meteorologii Accuweather au anunțat prognoza pentru zilele alegerilor 2024. Cum...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Pe cine vede Crin Antonescu în turul 2 pentru președinție și cine va fi la...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului 2024. Ce tradiții, obiceiuri și...
A1
Publicat 20.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Ce au putut să scrie kosovarii după ce UEFA a dat decizia în cazul meciului...
Redacţia.ro
Publicat 20.11.2024
Unde s-ar fi ascuns milionarul Dorel Tamaș, care a scăpat prin prescriere. El a...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024