Video Rezervările în sistem early booking, mai ieftine chiar şi cu 40%. Staţiunea de pe litoral care este în topul preferinţelor românilor
Pentru o croazieră sau pur şi simplu pentru un sejur de lenevit pe plajă, marea ne cheamă la ea. Oricând, dar mai ales la vară. Iar acum găsim cele mai bune preţuri. Aşa de bine au mers rezervările în sistem early booking, încât hotelierii au prelungit perioada de oferte şi în luna aprilie. Tarifele sunt mai mici cu până la 40%.
Pentru a fi siguri că prind loc pe litoral, mai mulţi români şi-au rezervat concediul de vară încă din primele luni ale anului. Este perioada în care putem prinde şi cele mai bune oferte.
Staţiunea de pe litoral care este în topul preferinţelor românilor
Ionut Nedea, proprietar agentie de turism: Am avut o creştere de 27% pentru sezonul estival din acest an. O creştere mai mare a fost pe segmentul all inclusive, unde am înregistrat până la 35% mai multe rezervări.
Conform tradiţiei din anii trecuţi, sezonul ofertelor la cazare se termina la finalul lunii martie. Anul acesta, în schimb, hotelierii au prelungit perioada.
- Câte grade a avut apa mării în cel mai fierbinte weekend din martie. Prosoapele au fost întinse pe plajă pentru...
- Staţiunea de pe litoral ocolită de turişti din cauza plajelor vrea să revină la viaţă. Autorităţile pariază...
- Staţiunea în care creşte alga ulva, hrana viitorului. "Bogăţia" se formează la 3,5 metri adâncime
Ionut Puznava - manager hotel 3 stele Mamaia: Am decis să prelungim acest program pentru a putea da posibilitatea turiştilor de a-şi rezerva posibilitatea turiştilor de a rezerva vacanţe în perioada sezonului estival la tarife reduse. Vara va fi una bună, rezervări sunt. Reducerile sunt reale şi consistente, de la 20 la 40%.
Profilul turistului s-a schimbat. Dacă în anii trecuţi, bulversaţi de pandemie şi de război, românii nu îşi mai făceau planuri din timp, anul acesta concediul pare a fi pe lista priorităţilor.
Cristina Calispera, reprezentant hotel 4 stele Mamaia: În anii trecuţi, anii post pandemie, oaspeţii îşi rezervau în sistem last minute, dar acum au revenit în sistem early booking. Se observă o creştere a rezervărilor early booking. În perioada aceasta, în sistem early booking, beneficiază oaspeţii de 20% discount.
Iuliana Tasie - director general hotel Eforie: În urma perioadei de pandemie, turiştii au descoperit cât de bine le fac mini vacanţele, vacanţele mai dese pentru a se repoziţiona în stare de muncă mai bună, în sănătatea lor.
Rezervările pentru acest sezon de vară plasează Eforie Nord şi anul acesta în fruntea topului de preferinţe ale turiştilor.
Cristina Niţă, reporter Observator: Nisipul fin, plajele extinse şi numărul locurilor de cazare care a crescut constant în ultimii ani în Eforie, îi fac pe turişti să aleagă această staţiune ca destinaţie de vacanţă, drept dovadă, nu este de mirare că Eforie se află pe primul loc în topul staţiunilor de pe litoralul românesc.
Dr. Mihaela Cucu, director medical hotel Eforie: Oferim oaspeţilor noştri tratamente bazate pe resursele naturale la care se adaugă masaje terapeutice, hidroterapii, programele cu exerciţii fizice în sală sau în piscinele sărate din lacul techirghiol.
Preţurile încep de la 80 de lei pentru o noapte într-un hotel de două stele în Eforie Nord sau Neptun, iar pentru staţiunea Mamaia, turiştii scot din buzunar peste 100 de lei pe noapte la o cazare de trei stele. Pentru ofertele all inclusive, din iunie, de exemplu, un hotel de patru stele, all inclusive, te costă peste 800 de lei pe noapte în Mamaia.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰