Revelion 2024. Tot mai mulţi români vor să petreacă noaptea dintre ani într-un loc de vis din Europa. Cât costă 5 nopţi de cazare la 4 stele
Unde faci Revelionul? Aceasta este dilema lunii octombrie. Cei cu un buget mare aleg destinaţiile exotice, departe de România, însă există şi locuri mai aproape de casă, însorite, unde cu puţin noroc poţi face plajă chiar şi în miez de iarnă. Malta sau Cipru sunt două dintre destinaţiile pentru care sejururile de Revelion din acest an au început deja să se vândă.
De Ingrid Tîrziu la 07.10.2023, 20:16Peisaje de vis, locuri pline de istorie, dar şi temperaturi la care noi, românii, nu visăm iarna: aşa îi atrag specialiştii în turism pe cei care vor să-şi petreacă Revelionul în inima Mediteranei. Deşi este o insulă mică, Malta ascunde un infinit de posibilităţi.
Vacanţă în Malta de Revelion 2024
"Capitala Maltei, Valetta, a fost supranumită şi superbissima pentru bijuteriile sale arhitecturale. Se întinde pe aproximativ un kilometru pătrat, prin comparaţie este cam de douăsprezece ori mai mică decât un singur sector al Bucureştiului", spune Ingrid Tîrziu, reporter Observator.
Maltezii spun că românii au prins gustul turismului pe insula de culoarea mierii: se aşteaptă ca la finalul acestui an numărul turiştilor din ţara noastră să fie mai mare chiar şi decât în 2019. "Deja anul acesta avem cu 50% mai mulţi turişti decât în 2022. Ar trebui să avem în jur de 50 000 mai mulţi turişti din România", a declarat Carlo Micaleff, CEO Ministerul Turismului din Malta.
- Vacanţele all-inclusive în Bulgaria ar putea deveni o amintire pentru români. De ce vor hotelierii să renunţe la...
- Şoseaua pe care iubitorii muntelui o aşteaptă de 30 de ani. A fost finalizat drumul ce urcă până la cota 1.700,...
- Oraşul european magnet pentru turişti care a interzis Airbnb-urile în centrul istoric. Amenzile ajung la 5.000 de...
Ofertă de Revelion 2024. Cât costă un sejur
"Pentru Revelion deja putem să spunem că oferta este mai bună. Începe de la 395 de euro, aici vorbim de hotel de patru stele, cinci nopţi cazare cu mic dejun şi feribot gratuit. Avionul deja jumătate este plin. Malta este de vizitat", spune Mark Farrugia Neville, proprietar agenţie de turism.
Hotelierii promit un Revelion memorabil, Masa festivă nu este inclusă în pachetul promoţional şi costă, în medie, aproximativ 100 de euro. La un hotel de lux, preţul unui sejur porneşte de la 675 de euro, cazare şi mic dejun.
"Hotelul este într-o locaţie briliantă, pentru că este la doar 5 minute de capitala Maltei, Valetta. De Revelion celebrăm ocazia specială şi vom avea un bufet foarte bun, artificii şi vom dansa. Cred că asta îi atrage pe români", este de părere Norbert Grixti, general manager hotel de lux.
"Avem 600 de camere în resort. Pe lângă ele, avem camere confort, de lux şi suite cu jacuzzi. Există câte o cameră pentru fiecare şi pentru orice buget", prezintă Joseph Vella, CEO lanţ hotelier.
După o petrecere pe măsură şi o sesiune de relaxare, tururile ghidate îi aşteaptă pe turişti să descopere comorile din insula cavalerilor. "E important să ai ghid pentru că în momentul în care te îndrumă şi-ţi explică fiecare loc este mult mai simplu, mult mai frumos. Mergem la Mdina, care este vechea capitală a Maltei, alte excursii, pe insula Comino, pe insula Gozo, Valetta", explică Violeta Bucur, ghid turistic.
În Cipru, o altă insulă-bijuterie aproape de noi, un sejur costă aproximativ 550 de euro de persoană, iar la Madrid ajunge chiar şi la 700 de euro, cu o cazare de trei stele. Pentru o experienţă tropicală, însă, românii plătesc chiar şi de patru, cinci ori mai mult. În Thailanda, un sejur de Revelion este în medie de zece zile şi costă aproximativ 2500 de euro de persoană.