Schiorii înfruntă vremea rea, pe pârtiile de schi din ţară. Instalaţii de transport pe cablu închise
Cine e pe pârtie, cel puţin în Poiana Braşov, nu se dă dus de la distracţie. E foarte aglomerat. E drept, nu doar din cauza numărului mare de turişti, ci şi pentru că, din pricina vremii, numai pârtiile de începători funcţionează astăzi. În judeţul Braşov, este Cod galben şi portocaliu de vânt şi de viscol intens.
De Claudiu Loghin la 30.01.2022, 15:31E o atmosferă frumoasă pentru oricine iubeşte sporturile de iarnă, chiar dacă multe din instalaţiile de transport pe cablu din Poiana Braşov sunt închise din cauza faptului că vântul bate în rafale puternice. Din acest motiv, două dintre pârtiile de schi din staţiune trebuie să preia toţi turiştii. "Noi suntem e una din aceste pârtii - Bradul. Este o pârtie dotată cu instalaţie de nocturnă şi linie de teleschi. Mai există o pârtie - Stadion - care, de asemenea, e dotată cu linie de teleschi", arată Claudiu Loghin, reporter Observator.
Vreme mai puţin favorabilă în Poiana Braşov
În Masivul Postăvarul, vântul bate cu viteze extrem de mari, care nu permit funcţionarea în siguranţă a instalaţiilor de transport pe cablu. Se întâmplă acest lucru şi în zona superioară a domeniului schiabil din staţiunea Sinaia. Stratul de zăpadă este unul foarte bun, însă astăzi pare că vremea nu a ţinut foarte mult cu iubitorii de sporturi de iarnă.
Schiorii se bucură de zăpadă, pe pârtiile de la Cavnic
La Cavnic, instalaţiile pe cablu funcţionaează. "Cu rafalele de vânt stăm asemănător", spune Simona Vasiac, reporter Observator. Schiorii nu mai simt frigul. Chiar dacă e ceaţă şi sunt rafale de vânt, aceştia sunt pe pârtie şi se bucură de un strat generos de zăpadă, de până la 70 de centimetri. S-au declarat foarte mulţumiţi de condiţiile în care se află pârtiile de la Cavnic.