Vacanță la rulotă, ideea de succes a unui cuplu din Bihor. Cei doi şi-au investit economiile în 18 "case pe roţi" aduse din Franţa
Un cuplu din Bihor a deschis un veritabil hotel în mijlocul Apusenilor cu investiţii minime. Tinerii nu au folosit niciun material de construcţie. În schimb, au transformat 18 rulote în camere spaţioase şi le-au adus lângă defileul Crişului, într-o poiană. Cazarea aici costă doar 40 de lei pe noapte, iar vizitatorii au parte de linişte deplină.
De Redactia Observator la 22.08.2021, 10:11Ne aflăm în inima Apusenilor, în Defileul Crişului Repede. La poalele munţilor, printre peisaje fermecătoare, tot mai mulţi turişti aleg să îşi petreacă vacanţa de vară departe de stresul cotidian, fie într-un cort, fie într-o rulotă.
Nu sunt însă rulotele musafirilor. Acestea au fost puse la dispoziţie de soţii Bradea, care şi-au investit economiile în mai multe case pe roţi aduse din Franţa.
Mircea Bradea, administrator de camping: Avem în jur de 18 rulote, avem în clădire bucătărie la comun, băile la comun şi cazarea în rulote.
Cuplul a realizat, practic, un adevărat hotel în mijlocul naturii, cu investiţii mai mici. Iar preţurile sunt imbatabile. Închirierea unei rulote costă 40 de lei pe zi, de persoană, mai ieftin ca un şezlong la mare. Totul spre bucuria clienţilor. În special cei care iubesc drumeţiile.
- O nouă distracție pe litoral pentru copii. Dinozaurii în mărime naturală "au prins viață" la Neptun
- Calea Victoriei a devenit pistă de karting pentru copii. Micuții piloți se pregătesc pentru marea finală de...
- Mii de oameni s-au relaxat la Băile Felix. Turiştii au luat cu asalt, de la primele ore, piscinele şi jacuzzi-urile
Gabriela Bradea, administrator camping: Aici au de vizitat peşteri sunt de făcut foarte multe trasee cei care iubesc drumeţia avem o piscină la dispoziţia clienţilor.
Turist: E splendid aici imi place foarte mult.
În apropiere se află şi o plajă amenajată pe malul Crişului, între stânci. Un loc numai bun şi pentru ședințe foto.
Arthur, fotograf: Ne ofera foarte multe Crisul Repede, ne ofera stanci frumoase, privelisti frumoase.
Fiecare rulotă din camping are 4 locuri. Copii sub zece ani plătesc doar jumătate din preţ.