Veneția, primul oraș din lume care va cere o taxă turiștilor. De ce au luat autoritățile această decizie
Autoritățile din Veneția au decis, în premieră globală, să impună o taxă de intrare pentru turiști care poate ajunge chiar și la 10 euro. Trebuie precizat municipalitatea este determinată să mențină această regulă și a pregătit contravenții de până la 300 de euro celor care nu pot să dovedească că au achitat taxa, notează Daily Mail.
De Adrian Popovici la 02.07.2022, 16:18- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Decizia de a impune această taxă poate părea paradoxală, mai ales pentru un oraș care este recunoscut pentru atracțiile sale turistice. Cu toate acestea, măsura chiar are rolul de a ține la distanță turiștii de o zi care aglomerează orașul mai ales în timpul lunilor de vară.
Măsura nu se va aplica uniform și, după cum au anunțat oficialii, costul taxei de intrare în Veneția va varia în funcție timpul pe care turiștii vor să îl petreacă în oraș, anotimp sau momentul în care și-au programat sejurul.
Turiștii de o zi, o problemă pentru Veneția
Insula principală a Veneției, care are doar în jur de 50.000 de rezidenți permanenți, a primit după cum arată statisticile din 2019, aproximativ 19 milioane de turiști. În medie, este vorba de 52.000 de vizitatori, dar numărul poate fi dublu în timpul sezonului estival.
Din nefericire pentru venețieni, turiștii care le vizitează orașul duc la două mari probleme. În primul rând, aglomerația, atât pe străzi și în zonele din apropierea zonelor de interes, cum ar fi Piața San Marco. În plus, numărul mare de persoane afectează și activitatea Aeroportului Marco Polo, al patrulea cel mai aglomerat din Italia.
Cea de a doua problemă semnalată de venețieni în ceea ce privește turiștii este una de natură economică. Mai exact, cei care vin în Veneția doar pentru o zi nu își rezervă camere la hoteluri sau pensiuni și, pur și simplu, cheltuie mult mai puțin față cei care au sejururi mai lungi.