Zi de naştere în Vama Veche. Corina a împlinit 40 de ani la malul mării: "Aşa cum nu am petrecut la 20, să petrec acum"
Chiar dacă vara s-a terminat, nostalgicii continuă să-şi petreacă weekendurile la malul mării. Ieri, la orele prânzului, plaja din Vama Veche a fost plină de turişti dornici de distracţie. Preţurile mici din această perioadă şi soarele, ideal pentru un strat perfect de bronz, au umplut pensiunile şi hotelurile de pe litoral.
De Andreea Filip la 11.09.2022, 11:57În Vama Veche nici nu zici că a venit toamna. Mii de tineri dornici de distracţie au mers în acest weekend pe litoral, să se bucure de ultimele raze generoase de soare.
"Până la urmă, marea e frumoasă tot timpul. Foarte frumoasă. Valurile sunt minunate. Oamenii sunt super ok. Nu-i aglomeraţie, foarte multă linişte", spune un turist. "O întâlnire cu nişte prieteni din străinătate. După mulţi ani, ne-am revăzut aici, în Vamă şi-am petrecut toată noaptea", mărturiseşte un altul.
De dragul soarelui şi al apei, unii turişti au renunţat la culorile de toamnă ale muntelui şi au venit să se relaxeze pe plajă. "Am venit acum un an, doar am vizitat. Şi-am vrut să vedem şi Vama Veche. Şi ne place", spune un turist. "Vama Veche, Vama Veche. Am mai fost aici. Am petrecut ceva timp în Vamă", povesteşte altul.
Zi de naştere serbată la malul mării, în Vama Veche
- Bărbat de 48 de ani, la un pas de moarte în Vama Veche. Făcea kite surfing, când vântul l-a doborât în mare
- Cum arată plajele din România, după plecarea turiştilor. Peisaj dezolant şi munţi de gunoaie la finalul...
- Unde să mergi la mare în septembrie sau octombrie 2022. 6 locuri din Europa sau din apropiere unde se poate face...
Corina a vrut neapărat să-şi serbeze ziua de naştere la malul mării, aşa că şi-a luat prietenele şi au venit să se bucure de briza mării: "Până acum veneam la mare cu maşina personală, dar pentru că zilele acestea voi împlini 40 de ani, ştiam că este ultimul weekend când este frumos afară. Am zis să facem o experiență de neuitat. Aşa cum nu am petrecut la 20, să petrec acum la 40".
Nu doar vremea bună şi atmosfera de sezon estival i-a atras pe turişti, ci şi preţurile din această perioadă. "Acum se pot bucura de linişte. Oamenii se bucură şi de preţuri mai joase în perioada aceasta. Preţurile faţă de luna iulie şi august sunt total diferite. Lumea, înghesuiala", este de părere Georgeta Kreici, administrație terasă.
Vremea rămâne frumoasă pe litoral, iar preţurile încep să intre din ce în ce mai mult la apă, aşa că hotelierii se așteaptă ca şi numărul turiştilor care merg la mare să rămână ridicat.