18 județe intră de la ora 15.00 sub avertizare cod galben de ploi torențiale, grindină și vijelii. ANM anunță patru zile de caniculă, inclusiv în București
Administrația Națională de Meteorologie a emis, miercuri, trei avertizări cod galben de vreme severă. Astfel, de la ora 15.00 până joi dimineață este valabilă o alertă de ploi torențiale, grindină și vijelii și ploi torențiale în 18 județe. De asemenea, au fost emise și două avertizări cod galben de caniculă, care vizează un val de căldură în cea mai mare parte a țării.
De Redactia Observator la 12.07.2023, 10:34Primul cod galben va fi în vigoare în intervalul miercuri, ora 15.00 - joi la ora 6.00, în vest, centru și în zonele montane. Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale în general de 55...70 km/h și izolat peste 80 km/h), vijelii, averse ce vor avea și caracter torențial (în intervale foarte scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat peste 30...40 l/mp) și grindină, potrivit ANM.
Județele vizate sunt Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bihor, Cluj, Bistrița-Năsăud, Mureș, Alba, Sibiu, Brașov, Covasna, Harghita și parțial Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău și Vrancea. Astfel de fenomene vor fi și în restul teritoriului, dar pe arii mai restrânse.
Cod galben de caniculă în mai multe județe
- Valul de caniculă din Sahara va aduce temperaturi resimţite de 45 de grade. Vremea se schimbă radical de vineri
- Sfaturile medicilor pe timp de caniculă. Avertismentul specialiștilor pentru cei care au peste 65 de ani
- Praf saharian și cupolă de căldură peste România, în următoarele zile. Când va fi atins vârful valului de...
Cea de-a doua avertizare cod galben a fost emisă pentru ziua de miercuri și anunță caniculă, local în Banat, Crișana, în sud-vestul Transilvaniei, în Oltenia și Muntenia, unde temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 34...37 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Zone vizate: Bucureștiul și județele Bihor, Arad, Timiș, Hunedoara, Alba, Caraș Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeș, Dâmbovița, Teleorman, Giurgiu, Ialomița și Călărași.
Valul de căldură va persista și săptămâna viitoare
Totodată, de joi până duminică, va fi caniculă.
Joi (13 iulie), valul de căldură se va extinde și va intensifica în cea mai mare parte a țării, iar vineri, sâmbătă și duminică (14, 15 și 16 iulie) va persista îndeosebi în regiunile sudice. Disconfortul termic se va accentua, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa între 35 și 37 de grade, iar în după-amiaza zilei de joi (13 iulie) în sudul Câmpiei Române și sudul Banatului se vor atinge valori în general de 38...40 de grade. Nopțile vor fi tropicale, cu temperaturi minime de 18...22 de grade.
Valul de căldură se intensifică în Capitală
Miercuri și joi seara instabilitatea atmosferică ar putea fi mai ridicată. Meteorologii au emis prognoza specială pentru București până duminică seara. Valul de căldură se va intensifica. Va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 35....37 de grade, iar în după-amiaza zilei de joi (13 iulie) se va situa în jurul valorii de 39 de grade. Minimele termice vor fi de 19...22 de grade.
Probabilitatea pentru manifestări ale instabilității atmosferice va fi mai ridicată în cursul serilor și al nopților de 12 și 13 iulie.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și