Antena LIVE

Curs valutar

ANM a emis o nouă alertă meteo pentru 24 de judeţe. Cod portocaliu de ploi şi vijelii până la noapte

Meteorologii au emis o avertizare Cod portocaliu de instabilitate atmosferică, manifestată prin vijelii și averse, valabilă duminică în 24 de județe.

De la 24.07.2022, 12:30
WhatsApp
ANM a emis o nouă alertă meteo pentru 24 de judeţe Profimedia

Sunt vizate județele: Cluj, Alba, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Harghita, Covasna, Brașov, Gorj, Mehedinți, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Brăila, Tulcea, Galați, Vrancea, Vaslui, Bacău și Neamț.

În aceste zone vor fi perioade cu vijelii puternice (rafale de peste 90 km/h), frecvente descărcări electrice și grindină, relatează mediafax.ro. Pe alocuri aversele vor fi torențiale, cantitățile de apă vor depăși 25-35 l/mp, iar în zonele montane izolat 40-50 l/mp. Avertizarea este în vigoare duminică, între orele 14.00 și 23.00.

Cod portocaliu de ploi şi vijelii în aproape toată ţara

De asemenea, județele Bistrița-Năsăud, Suceava, Botoșani, Iași, Constanța, Ialomița, Călărași, Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Caraș-Severin și parțial județele Maramureș, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Constanța și Neamț vor fi sub avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică.

Pe acelaşi subiect

Avertizarea este în vigoare de duminică de la ora 12.00 până luni la ora 6.00. Meteorologii au mai emis o avertizare de Cod portocaliu de caniculă pentru marți, valabilă în Banat, Crișana, Oltenia și local în Muntenia și vestul Transilvaniei și al Maramureșului.

De asemenea, valul de căldură va persista luni în jumătatea de sud-vest, iar apoi se va extinde în cea mai mare parte a țării. În special în regiunile vestice și sudice disconfortul termic va fi ridicat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În general temperaturile maxime se vor situa între 33 și 37 de grade.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

meteo vremea cod portocaliu alerta meteo
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025