Medic, avertisment despre schimbările bruşte de temperatură. "Creşte foarte mult riscul"
Trăim vremuri extreme şi nefireşti! La Bucureşti a fost astăzi cea mai caldă zi de 5 februarie din istoria măsurătorilor meteo: 20 de grade Celsius, de patru ori mai mult decât ar fi fost normal. Iar mâine şi poimâine ar putea fi şi mai cald! Temperaturile neobişnuit de mari pot amplifica valul de viroze, avertizează medicii. La fel şi diferenţele enorme. În timp ce în sudul ţării era vreme de tricou, la munte urla viscolul.
De Redactia Observator la 05.02.2024, 19:12România a fost împărţită în două de codul portocaliu de viscol - la munte era prăpăd, iar la Bucureşti, vreme de mai. La peste 2.000 de metri altitudine, pe Vârfu Omu, dimineaţă au fost minus 15 grade Celsius, iar viscolul era atât de puternic, încât nu vedeai nici la câţiva paşi. Staţia meteo a fost îngropată, aproape, în zăpadă.
La Rânca, rafalele de 120 de kilometri pe oră îi lua pe sus pe cei care ieşeau din cabane. Viscolul a ridicat pe marginea şoselei troine de câţiva metri înâlţime.
Vremea anormală este periculoasă şi pentru sănătate
Diana Speretoiu, reporter Observator: La ieşirea din staţiunea Rânca, aici, la cota 1.700 viscoleşte foarte puternic. Vântul bate foarte tare, astfel încât temperatura resimţită ajunge şi la minus 10 grade. Noaptea e de obicei, mai rău, ziua nu a mai fost aşa. 03.35 Aţi văzut pomii, că s-au rupt pomii.
- Diferenţă de 30 de grade între două zone ale României. Anomalia vremii a adus şi un fenomen extrem de rar
- Vremea 5 - 18 februarie 2024. Aer tropical în România; va fi deosebit de cald în mare parte din ţară
- Vreme de primăvară: Diferenţele de temperatură sunt chiar şi de 15 grade. Prognoza meteo în următoarele zile
În faţa vântului de o forţă rar întâlnită au cedat până şi brazi impunători, care au rezistat ani de zile vijeliilor. Mulţi au ajuns pe drumul naţional Novaci - Rânca şi au blocat circulaţia. Rafalele periculoase au transformat în lemn de foc un loc de joacă din faţa unei pensiuni şi au blocat instalaţiile de transport pe cablu de pe Domeniul Rânca-Voineasa. Aproape toaţă ţara a fost sub cod galben sau portocaliu de vânt.
Vijelia a smuls tabla de pe acoperişului unui bloc din Lupeni-Hunedoara şi a sfâşiat-o în bucăţi, Iar la Cluj-Napoca, a frânt un copac care a distrus trei maşini parcate. În sudul ţării a fost, însă, o vreme nefirească, de primăvară. La Bucureşti au fost 20 de grade Celsius, iar în Dolj, Giurgiu şi Gorj 19 - adevărate recorduri termice.
Ana Grigore, reporter Observator: În urmă cu un an, în Capitală era o zi mohorâtă de iarnă, cu temepaturi ce indicau nu mai mult de două grade. Acum, însă, vremea este total opusă, cerul este senin, iar termometrele s-au ridicat astăzi până la 20 de grade, la fel ca într-o lună de primăvara.
La Bucureşti, oamenii au fost luaţi prin surprindere de vremea extremă
La Bucureşti, oamenii au fost luaţi prin surprindere de vremea extremă. Ochelarii de soare şi tricourile au arătat nefiresc într-o zi de februarie. Vremea anormală este periculoasă şi pentru sănătate. Virusurile
Medic: Din păcate, nu ne ajută foarte tare vremea asta. Acum e rece, acum e cald, creşte foarte mult riscul de viroze şi mai ales la copil, la cazurile de persoane în vârstă. Ne îmbolnăvim mai repede.
Diana Giurgiu, meteorolog: Şi în zilele viitoare este reprezentat de valori mult mai mari decât este normal la această dată. Dacă în acest moment, din punct d vedere al temperarurilor maxime ar trebuie să se incadreze cam intre 0 şi pana cel mult 6 grade, temperaturile se vor situa între 12 şi 19 grade.
La Constanţa au fost 15 grade Celsius, faţă de 5-6 cât era normal, iar localnicii s-au plimbat pe faleză ore în şir.
Cristina Niță, reporter Observator: La malul mării, deşi e soare, vântul bate cu putere. A fost emisă o avertizare de cod galben de vânt cu rafale ce vor depăşi la noapte 60 de km/h.
Vântul puternic va mai face probleme în aproape jumătate de ţară până joi.