Meteo: Cod roșu de viscol emis de ANM. Meteorologii anunță rafale de peste 140 km/h, în zona de munte
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod roșu de viscol la munte. Alerta este valabilă din această seară, la altitudini de peste 1.800 de metri, în Carpații Meridionali.
De Redactia Observator la 17.01.2023, 17:59Astfel, potrivit avertizării cod roșu emise de ANM, în intervalul 17 ianuarie, ora 22.00 - 18 ianuarie, ora 14.00, la altitudini de peste 1.800 de metri, în Carpații Meridionali, va fi viscol puternic, cu rafale ale vântului de peste 120...140 km/oră, iar viziblitatea va fi redusă spre zero.
Acesta este primul cod roșu de viscol emis de ANM în această iarnă.
Jumătate de țară este vizată de avertizări meteo cod roșu, galben și portocaliu
- Vremea extremă lovește Europa de Vest. Furtunile au lăsat fără electricitate mii de locuințe din Franța
- Vremea 17 ianuarie. Tempertaturi de primăvară în mijlocul lui Gerar. Nu scăpăm însă de ploi
- Vremea 16 - 29 ianuarie 2023. Val de aer tropical peste România, urmează temperaturi de peste 21 grade Celsius
O avertizare cod portocaliu, valabilă în intervalul 17 ianuarie, ora 22:00 – 18 ianuarie, ora 14:00, vizează intensificări puternice ale vântului, cantități însemnate de precipitații la altitudini de peste 1800 metri în Munții Apuseni și nordul Carpaților Orientali și la altitudini între 1500 metri și 1800 metri în Carpații Meridionali. Astfel, la altitudini de peste 1800 m în Munții Apuseni și nordul Carpaților Orientali va fi viscol puternic (rafale de peste 100...110 km/h), în timp ce la altitudini între 1500 m și 1800 m în Carpații Meridionali vor fi intensificări puternice ale vântului (rafale de peste 100...110 km/h) și precipitații mixte. Se vor acumula cantități însemnate de precipitații, de 30...50 l/mp și izolat de peste 60...70 l/mp. Vântul va continua să prezinte intensificări puternice până în seara zilei de miercuri (18 ianuarie).
Avertizarea meteo cod galben este valabilă în intervalul 17 ianuarie, ora 11:00 – 19 ianuarie, ora 18:00. La munte, în Banat, Crișana, Maramureș, Dobrogea și în nord-vestul Transilvaniei, vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55...75 km/h. În zona montană se vor acumula cantități de precipitații în general de 25...40 l/mp. Acestea vor fi sub formă de ploaie, iar la altitudini de peste 1500 m mixte. Temporar va ploua și în restul teritoriului, în special în jumătatea de vest, unde se vor acumula cantități de apă ce vor depăși local 20...25 l/mp. Din seara zilei de miercuri (18 ianuarie), la început în regiunile vestice, apoi treptat și în zonele de munte, vântul va slăbi în intensitate.
Vreme caldă în București
Vremea se va încălzi semnificativ în Capitală, astfel că valorile termice se vor situa cu mult peste cele specifice datei; maximele vor fi de la 14...15 grade în după-amiaza zilei de marți până la 19...21 de grade miercuri și joi, iar minimele vor fi de 7...10 grade. Cerul va avea unele înnorări și cu totul trecător vor fi condiții să plouă slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări (rafale de cel mult 40...45 km/h), pe parcursul zilelor de miercuri și joi (18 și 19 ianuarie).
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și