Antena LIVE

Meteo: Ploi torențiale, grindină și vijelii în jumătate de țară, caniculă în cealaltă jumătate. ANM a emis noi alerte de vreme extremă

Adminstrația Națională de Meteorologie a emis, în această dimineață, două avertizări cod galben. Una vizează instabilitate atmosferică pentru miercuri, cealaltă caniculă pentru următoarele zile.

De la 17.08.2022, 10:28
Galerie (3)
Meteo: Ploi torențiale, grindină și vijelii în jumătate de țară, caniculă în cealaltă jumătate. ANM a emis noi alerte de vreme extremă Arhiva / imagine ilustrativă

Primul cod galben va fi în vigoare miercuri între orele 12.00 și 22.00.

În Moldova, local la munte, în Maramureș, Transilvania și nordul Munteniei și al Dobrogei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25...30 l/mp și pe arii restrânse 40...60 l/mp.

Harta județelor afectate de codul galben

Fenomene specifice instabilității atmosferice se vor semnala pe arii restrânse și în restul țării.

Pe acelaşi subiect

Caniculă miercuri, joi și vineri, în sud-vestul țării

Miercuri, joi și vineri meteorologii anunță, pentru regiunile vestice și sudice, caniculă și disconfort termic ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 34 și 38 de grade, cu valori mai ridicate vineri (19 august), spre 39...40 de grade în vest și sud-vest.

Harta județelor afectate de codul galben

Minimele nu vor coborî sub 18...21 de grade Celsius.

Prognoza specială pentru Capitală. 35 de grade Celsius, cu posibile înnorări și averse

Disconfort termic este anunțat pentru București, cu depășirea pragului critic al indicelui temperatură-umezeală. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță în prognoza specială pentru Capitală maxime de 33 - 35 de grade pentru miercuri.

Prognoza specială a fost emisă pentru miercuri, intervalul 12.00 - 22.00. Disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime vor fi de 33...35 de grade, iar noaptea vor fi minime de 18...20 de grade. Cerul va fi variabil, cu posibile înnorări, averse şi descărcări electrice în seara zilei de miercuri (17 august).

Vântul va sufla slab şi moderat.

Ți-a plăcut acest articol?

furtuni vijelii grindina ploi vremea meteo
Întrebarea zilei
Când ţineţi post negru, renunţaţi inclusiv la apă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Animalul din România pe care suntem obligați să-l vindem la export. Îl...
Fanatik.ro
Publicat 03.05.2024
Fabrica din România care a uimit întreaga lume. A inventat un sistem pentru care...
Fanatik.ro
Publicat 03.05.2024
Un nou test de sânge poate detecta osteoartrita cu până la opt ani înainte ca...
spotmedia.ro
Publicat 03.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Motivele uciderii lui Corneliu Zelea Codreanu. Cine l-a vrut mort pe liderul legionar
Adevărul
Publicat 03.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 4 mai 2024. Gemenii sunt sfătuiți să nu mai amâne...
CaTine
Publicat 03.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Averea lui Bill Gates nu a mai fost atât de mică în 34 de ani. Ce a ajuns...
Useit
Publicat 03.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot...
ziare.com
Publicat 02.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Cum apar afecțiunile gastrointestinale. Cauze, simptome, metode de prevenție și...
Medicool
Publicat 03.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024