Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Rupere de nori. Potop a fost!" Imagini cu natura dezlănțuită, după luni de secetă: a căzut grindină aproape cât oul

Furtuni puternice în mai multe judeţe ale ţării. După zile întregi de caniculă, natura s-a dezlănţuit. În unele zone, a plouat în câteva minute cât pentru toată vara. Jumătate de ţară este astăzi sub avertizare de cod galben de vreme rea

de Redactia Observator

la 16.08.2022 , 19:18

În localitatea Costeşti din judeţul Vaslui mai multe străzi au fost inundate, iar şoferii au fost nevoiţi să tragă pe dreapta din cauza ploii torenţiale. Viitura a ajuns şi în curţile oamenilor. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Vezi și

În doar două zile, în localitatea Costeşti au căzut peste 150 de litri de apă pe metru pătrat. 

Pe acelaşi subiect

După mai bine de patru luni, a plouat torenţial şi în comuna vasluiană Viişoara. În zonele joase ale comunei apa a ajuns la peste un metru. Peste 100 de hectare de păşune au fost inundate.

Circulație îngreunată din cauza furtunilor. Șuvoaiele au blocat drumuri

Circulaţia a fost îngreunată şi pe Drumul European 581. Şuvoaiele au blocat şoseaua, iar şoferii au avut nevoie de intervenţia utilajelor pentru a-şi continua călătoria. Şi în oraşul Vaslui ploaia a dat bătăi de cap conducătorilor auto. 

Rupere de nori a fost şi în mai multe localităţi din judeţul Galaţi. Apa s-a scurs de pe versanţi şi a inundat şoselele. 

La Constanţa, focurile de artificii organizate de Ziua Marinei au fost anulate de ploaia puternică. În doar câteva zeci de minute, străzile s-au transformat în lacuri. Canalizările nu au mai putut face faţă, iar apa a intrat şi în autotorisme. Un cuplu, împreună cu un copil de doar câţiva ani, a sunat la 112 după ce maşina lor a fost inundată. Din fericire, cei trei au reuşit să iasă singuri. 

Sub cod portocaliu de vreme rea a fost şi Mamaia

Ploaia puternică le-a creat probleme şi şoferilor care se întorceau de la mare. Pe A2 a fost pericol de acvaplanare. 

A fost alertă de vijelii şi în judeţul Braşov. Ploaia a fost atât de puternică încât abia se mai putea vedea la câţiva metri în faţă. În Săcele, pe unele străzi apa a ajuns la 10-15 centimetri. În Buzău, jumătate de oră de ploaie a dat traficul total peste cap. Şi vântul puternic a făcut pagube. Mai multe terase au fost distruse de furtună. 

Furtunile de vară vor continua să afecteze mare parte a ţării şi în această seară. De mâine, temperaturile vor creşte din ce în ce mai mult şi vor ajunge chiar şi la 39 de grade Celsius la câmpie, dar ploile torenţiale cu tunete şi fulgere vor apărea în fiecare după-amiază.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Vremea » "Rupere de nori. Potop a fost!" Imagini cu natura dezlănțuită, după luni de secetă: a căzut grindină aproape cât oul