Ninsori şi nou val de frig în 27 de judeţe, timp de două zile. Furtuna Isha, înlocuită de Jocelyn
Furtuna Isha ne dă încă bătăi de cap. Gerul nu dă semne că se înmoaie. Aproape 30 de judeţe vor fi două nopţi sub cod galben de ninsori şi polei, iar un nou val de frig din vestul Europei ameninţă România la finalul săptămânii.
De Redactia Observator la 24.01.2024, 19:42O ceaţă densă s-a întins la primele ore peste şapte judeţe. Pe E85, asa numitul drum al morţii, vizibilitatea a fost sub 50 de metri. În Timişoara, un sofer nu a mai văzut drumul şi s-a înfipt într-o staţie de tramvai.
Vreme rea în România. Ger şi ninsoare
Cel mai cald a fost în Calafat, minus 3 grade, şi în Capitală, minus cinci grade Celsius. Chiar si aşa, oamenii s-au trezit cu maşinile acoperite de gheaţă. Oamenii au tremurat în staţii chiar şi cu mai multe rânduri de haine pe ei.
"E foarte frig! Mă îmbrac foarte gros. Acum am două perechi de colanţi pe mine şi o salopetă", arată un trecător. "Ne trezim mai devreme, plecăm mai devreme, este gheaţă pe jos, trebuie să fim atenţi, dar ne descurcăm", zice un altul.
- Zone din 27 de județe intră din această seară sub avertizare de ninsori şi viscol. Vreme severă în aproape...
- 7 judeţe, sub avertizare meteo cod galben de vreme severă în următoarele ore. Ceață densă pe autostrada A3...
- Oraşul din România unde a fost mai frig ca în Laponia. Vremea, o nouă lovitură: când apare gheaţa neagră
Alţii îndură cu succes temperaturile geroase: "Sunt mult mai rezistent la frig decât la căldură. La cald e rău. Aşa, la frig mai pui o haină pe tine, dar când e frig ce mai dai jos?"
Străzile îngheţate, un mare pericol
Străzile mici şi trotuare sunt în continuare ca sticla. Şi gheaţa neagră poate juca feste şoferilor. Peliculă fina e aproape invizibilă din maşină, pentru că imită perfect culoarea asfaltului.
"Ar trebui să fie luate măsuri, ar trebui dat cu sare pe şosele, pe trotuare", crede un trecător. "Dezastru. De fiecare dată îi suprinde, de fiecare dată pietonii şi noi suferim. Mi s-a întâmplat să cad, mi s-a întâmplat să ajung la spital", se plânge altcineva.
"Cel mai greu se circulă pe trotuarele din zona blocurilor. În unele locuri, stratul de gheaţă măsoară chiar şi câţiva centimetri. Din fericire, există soluţii pentru cei care vor sa cureţe singuri gheaţa", transmite Ana Grigore, reporter Observator.
"Sacii cu material antiderapant sunt distribuiţi pentru a veni în întâmpinarea nevoilor asociaţiilor de proprietari care sunt practic obligate să înlăture gheaţa de pe trotuarele aferente imobilelor de locuinţe. Până la acest moment, peste 250 de asociaţii de proprietari au solicitat material antiderapant", a declarat Cristina Macuc, ADP Sector 6.
Inversiune termică în Gorj
În Gorj, a fost inversiune termică. Dacă la Târgu Jiu au fost minus 8 grade Celsius, la Rânca, la prânz au 3 grade cu plus. "Turiştii care ies din zona stațiunilor sunt sfătuiţi să ceară informaţii despre trasee înainte de a porni la drum, pentru că e risc de avalanşă pe creste, unde stratul proaspăt de zăpadă poate aluneca foarte uşor. În plus, la peste 1.700 de metri altitudine e cod galben de viscol şi ninsori", spune Diana Speretoiu, reporter Observator.
În ultimele 24 de ore, peste 40 de turişti au avut nevoie de ajutor. "Avem cazuri foarte variate, de la accidente forestiere, accidente în teren dificil, accidente cu ATV-urile", a precizat Adrian Stoian, salvamontist.
La mare e frumos şi iarna. Lacul Siutghiol a îngheţat şi e plin de sloiuri mari care plutesc.
27 de judeţe sub cod galben vreme rea
Până vineri, 27 de judeţe sunt sub cod galben vreme rea. Rafalele de vânt vor atinge în zonele înalte 100 km pe oră. În weekend, o altă furtună, Jocelyn, care îşi dezlănţuie forţa deasupra Marii Britanii, va ajunge şi la noi cu ploi, lapoviţă şi ninsori, însă nu va avea aceeaşi intensitate de acum.